Tentativa de a limita finanțarea din exterior a ONG-urilor pune în pericol funcționarea democrației în Republica Moldova

Legislația Republicii Moldova cu privire la organizațiile necomerciale este depășită și nu asigură o protecție suficientă a acestora împotriva abuzurilor. În primăvara anului 2016, ministrul Justiției, domnul Vladimir Cebotari, a fost de acord cu propunerea câtorva organizații ale societății civile de a îmbunătăți legislația cu privire la organizațiile necomerciale și a creat un grup de lucru în acest sens, compus din reprezentanți ai organizațiilor necomerciale și ai Ministerului Justiției.

Grupul a lucrat mai mult de un an și a elaborat un proiect de Lege menit să înlocuiască Legea cu privire la asociațiile obștești și Legea cu privire la fundații. Acest proiect corespunde celor mai bune standarde și practici internaționale și ar reprezenta, în caz de adoptare, un pas înainte în asigurarea unui sector asociativ sustenabil și independent în Republica Moldova. Proiectul a fost expertizat de experți internaționali și supus consultărilor publice cu participarea organizațiilor necomerciale la 14 septembrie 2016, organizate de Ministerul Justiției. Pe durata activității sale, grupul de lucru s-a bucurat de independență și nu a fost supus influenței improprii din partea conducerii Ministerului Justiției sau a altor autorități. Proiectul de Lege cu privire la organizațiile necomerciale este gata pentru a fi promovat pentru adoptare.

Săptămâna trecută, reprezentanții ONG-urilor din grupul de lucru au recepționat de la reprezentanții Ministerului Justiției în grupul de lucru o propunere de completare a proiectului cu trei articole adiționale (art. 28-30), propuse de Ministrul Justiției.

Completările includ „prevederi speciale privind activitatea politică a organizațiilor necomerciale”, care în esență limitează activitatea organizațiilor neguvernamentale și stabilesc interdicții pentru finanțarea acestora, directă sau indirectă, din afara Republicii Moldova. Restricțiile se referă la organizații care contribuie la elaborarea și promovarea politicilor publice menite să influențeze procesul legislativ. Restricțiile se referă și la organizațiile care, potrivit inițiativei, pot participa sau interveni în activități politice, în campanii electorale, activități legate de programe electorale, susținere a partidelor politice, lideri a acestora sau candidați, acțiuni de promovare a acestora sau oricare acțiuni lansate de aceștia, desfășurate în comun sau separat, atât în alegeri în sensul Codului electoral sau chestiunile supuse referendumului, cât și în afara alegerilor. Aceste organizații nu vor putea accesa nici mecanismul 2%.

Ajustările, de asemenea, vizează și reguli suplimentare de transparență financiară a tuturor organizațiilor care beneficiază de finanțare din afara Republicii Moldova. Ele ar trebui să depună la Ministerul Justiției rapoarte financiare trimestriale și anuale. Asta chiar dacă aceste rapoarte se prezintă lunar și anual către organele fiscale ale Republicii Moldova. Mai mult, ONG-urile ar trebui să publice și alte rapoarte de confirmare a provenienței mijloacelor financiare și a veniturilor organizației, dar și ale membrilor organelor de conducere ale acestora.  În plus, organizațiile vor trebui să depună și o declarație scrisă privind veniturile și cheltuielile din „activități politice” la Ministerul Justiției și Comisia Electorală Centrală și să o publice pe pagina lor web.

Pentru încălcarea rigorilor de mai sus, Ministerul Justiției va aplica sancțiuni organizației necomerciale și membrilor organelor de conducere ale organizației. Printre sancțiuni se numără amenda în mărimea fondului salarial lunar sau a valorii bunurilor materiale de care organizația a beneficiat contrar legii, oricare este mai mare, precum și lichidarea organizației, ultima fiind dispusă de judecător.

Pe 6 iulie 2017, Grupul de lucru a avut o întâlnire cu ministrul Justiției, la care dl Cebotari a menționat că respectiva completarea are scopul să nu admită influențarea politicii Republicii Moldova din exterior, influențare care are loc inclusiv prin finanțarea din exterior a organizațiilor necomerciale care se focusează pe politicile statului sau susțin, direct sau indirect, inițiativele partidelor politice. Ministrul a propus îmbunătățirea textului propus de el. Reprezentanții Ministerului Justiției în grupul de lucru au comunicat reprezentanților ONG-urilor în grupul de lucru că versiunea finală a proiectului, care va fi promovată, va fi decisă de către Ministerul Justiției.

Organizațiile semnatare susțin că propunerile ministrului Justiției nu pot fi susținute sub nicio formă, deoarece acestea sunt contrare standardelor internaționale și pun în pericol întregul sector asociativ și democrația în Republica Moldova.

Inițiativa este contrară standardelor internaționale, care nu admit astfel de limitări pentru activitatea ONG-urilor. Mai mult, inițiativa ministrului este contrară însăși scopului pentru care a fost inițiată modificarea legislației. Grupul de lucru a fost creat pentru a îmbunătăți și nu a înrăutăți climatul de activitate al organizațiilor necomerciale. În caz că această intenție a ministrului ar fi fost comunicată din start, nicio organizație necomercială nu ar fi acceptat să se implice în elaborarea proiectului. De asemenea, această inițiativă a fost anunțată în ultimul moment, în pofida faptului că același ministru a creat grupul de lucru cu mai mult de un an în urmă.

Propunerile reprezintă un atac împotriva organizațiilor necomerciale care sunt active în promovarea politicilor publice sau altor activități de dezvoltare a democrației participative. Majoritatea absolută a ONG-urilor din Moldova beneficiază de fonduri susținute de partenerii de dezvoltare. Astfel de măsuri vor lipsi de finanțare majoritatea ONG-urilor active din țară, iar organizațiile și fundațiile politice străine care activează în Republica Moldova ar trebui să-și încheie activitatea.

Prevederile propuse sunt contrare și Acordului de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, care încurajează implicarea tuturor părților interesate relevante, inclusiv a organizațiilor societății civile, în elaborarea politicilor și reformelor din Republica Moldova.

Această inițiativă vine într-o perioadă în care atestăm un regres în ceea ce privește mediul de activitate al organizațiilor necomerciale, inclusiv datorită atacurilor îndreptate împotriva mai multor activiști din societatea civilă. Nu poate fi ignorată nici declarația Președintelui Igor DODON din 26 mai 2017 cu privire la oportunitatea promovării prevederilor de limitare a finanțării din exterior a ONG-urilor, similare celor din Ungaria. Am vrea să credem că acest incident nu reprezintă politica promovată de guvernare în privința ONG-urilor.

Din considerentele expuse mai sus, organizațiile semnatare solicită:

ministrului Justiției să renunțe la inițiativa de limitare a finanțării activității ONG-urilor din exterior, precum și la orice alte inițiative menite să limiteze activitatea acestora și să expedieze cât de curând posibil Guvernului pentru aprobare proiectul Legii elaborat de grupul de lucru;

Guvernului și Parlamentului să voteze proiectul Legii cu privire la organizațiile necomerciale elaborat de grupul de lucru fără a introduce prevederi care ar limita activitatea ONG-urilor. Orice întârziere în promovarea acestui proiect va fi tratată de noi drept o confirmare implicită a unei politici de limitare a activității sectorului asociativ;

Corpului diplomatic și partenerilor de dezvoltare ai Republicii Moldova să monitorizeze îndeaproape situația societății civile din Republica Moldova și inițiativele de suprimare a activității sectorului asociativ în Republica Moldova, și să întreprindă toate măsurile pentru a asigura că mediul de activitate al organizațiilor societății civile și a libertății presei nu se înrăutățesc.

Textul integral al declarației este disponibil aici (în română)

Textul integral al declarației este disponibil aici (în engleză)

Notă: Proiectul de lege ce conține propunerile Ministerului Justiției (art. 26-28) a fost publicat în după amiaza zilei de 11 iulie 2017, după lansarea declarației  menționate mai sus și este disponibil aici.

Organizațiile semnatare:

Alianța INFONET

Alianța ONG-urilor Active în Domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei (APSCF)*

Alianţa Organizaţiilor pentru Persoane cu Dizabilităţi din Republica Moldova

Alianța Studenților din Moldova

Ambasada Drepturilor Omului (Human Rights Embassy)

Amnesty International Moldova

Asociația „Piligrim-Demo”

Asociația Certitudine

Asociația Femeilor pentru Protecția Mediului şi Dezvoltarea Durabilă

Asociația Femeilor Profesioniste și de Afaceri din Moldova

Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic din R. Moldova

Asociația Micului Business

Asociația Obștească „Casa Speranțelor”

Asociația Obștească „Inițiativa Pozitivă”

Asociația Obștească „Pentru Prezent și Viitor”

Asociația Obștească „Pro-Trebujeni”

Asociația Obștească „QNA Moldova”

Asociația Obștească „Tinerii pentru Dreptul la Viață", Bălți

Asociația Obștească ADR ”Habitat”

Asociația Obștească Adunarea Cetățenească Helsinki din Moldova

Asociația Obștească BIOS

Asociația Obștească „SocioAcces”

Asociația Obștească Tinerele Femeii Cernoleuca

Asociația pentru Democrație Participativă „ADEPT”

Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă (AGER)

Asociația pentru Politica Externă (APE)

Asociația Presei Independente (API)

Asociația Promo-Lex

Asociația Tinerilor Artiști „Oberliht”

Centrul „EuroPass”

Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”

Centrul Analitic Independent Expert-Grup

Centrul de Asistență Juridică pentru Persoane cu Dizabilități

Centrul de Dezvoltare Economica

Centrul de Drept al Femeilor

Centrul de Informare în domeniul Drepturilor Omului (CIDO)

Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova

Centrul de Informații GENDERDOC-M

Centrul de Investigații Jurnalistice (CIJ)

Centrul de Reabilitare a Victimelor Torturii „Memoria”

Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM)

Centrul International „La Strada”

Centrul National de Drept „AD LEGEM”

Centrul National de Mediu

Centrul Național al Romilor

Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC)

Centrul pentru jurnalism independent (CJI)

Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate (Centrul PAS)

Centrul Pro-Europa Comrat

Centrul Regional de Mediu-Moldova (REC Moldova)

Clinica Juridică Universitară Bălți

Coaliția Nediscriminare

Comunitatea WatchDog.MD

Consiliul Național al Tineretului din Moldova (CNTM)

CPR – Moldova

Eco-Contact

Eco-TIRAS

Fundația Est-Europeană

Fundația Freedom Moldova

Fundația pentru dezvoltare

Fundația Soros-Moldova

Fundația Terre des hommes Moldova

Grupul Tinerilor Pentru Solidaritate Interetnică

Gutta Club

HOSPICE Angelus Moldova

Institutul de dezvoltare „Millenium”

Institutul de Politici Publice (IPP)

Institutul de Politici și Reforme Europene (IPRE)

Institutul Muncii

Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul” (IDIS Viitorul)

Mișcarea Ecologistă din Moldova

Parteneriatul Necomercial Programe Medico-Sociale

RISE Moldova

Societatea pentru Protecția Păsărilor și a Naturii

Terra-1530

Transparency International Moldova (TI-Moldova)

Uniunea Organizațiilor Invalizilor din Moldova

Uniunea pentru prevenirea HIV și Reducerea Riscurilor

Lista semnatarilor rămâne deschisă

*APSCF este o rețea de 89 de ONGuri naționale și locale constituită în 2002, iar unele ONGuri membre activează din anii 90 ai secolului trecut fiind active în special ca prestatori de servicii sociale pentru copii, dar și promotori de noi abordări/ idei/ norme în protecția copilului. ONG-urile membre, partenere de dialog ai factorilor de decizie la nivel național și internațional, și prietene ale copiilor, contribuie prin activități zilnice la punerea în aplicare a Convenției ONU cu privire la drepturile copilului chiar din momentul ratificării acesteia.