Laboratorul de Creație al CIJM: Studenți de la Universitatea Dimitrie Cantemir desfășoară stagiul de practică

Cinci stundenți de la facultatea Științe socioumanistice, specialitatea Comunicare și Relații Publice în perioada 25 – 29 iunie au realizat practica de inițiere la Centrul de Investigații Jurnalistice din Moldova (CIJM). Mentorii din cadrul CIJM, jurnaliști cu experință, i-au ghidat pe studenți în documentarea subiectelor, scrierea știrilor și publicarea acestora.

Jurnaliștii din cadrul CIJM i-au informat pe stagiari despre cum se scriu știrile. Scrierea știrilor a început cu stabilirea structurii și ale lexemelor utilizate. Studenții au învățat că știrea începe cu un lead, care conține cea mai importantă informație, apoi urmează corpul știrii cu detaliile relevante și background-ul, care îl plasează pe cititor în contextul mai larg al evenimentului. Un alt aspect ține de titlul știrii, ideea căruia se va reflecta în lead, pentru a menține continuitatea textului.

Un aspect important  al practicii studenților din cadrul Universității de Stat Dimitrie Cantemir a ținut și de promovarea materialelor jurnalistice pe rețelele de socializare, care ține nemijlocit de specilitatea lor. Găsirea subiectelor de interes public, dar și urmărirea eventimentelor la zi le-a asigurat stagiarilor subiecte actuale care au adunat sute de vizualizări.