Premierul moldovean, Maia Sandu, într-o vizită oficială la Kiev

Prim-ministrul R.Moldova, Maia Sandu, face joi o vizită oficială la Kiev. Premierul va avea o întrevedere cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la ora 11.00. Ulterior, şefa Executivului de la Chişinău, Maia Sandu şi preşedintele Volodimir Zelenski, vor susţine o conferinţă de presă.

Potrivit agendei, prim-ministrul va avea o întrevedere și cu omologul său Volodimir Groisman. De asemenea, Maia Sandu va participa la întâlnirea cu Comunitatea experţilor şi Sovietul Suprem de Securitate din Ucraina.

”Îi mulțumesc domnului președinte Volodimir Zelenski pentru invitație și disponibilitatea de a avea această întrevedere atât de repede. Ucraina și Moldova au experiențe politice similare în regiune, mai ales în ceea ce privește lupta împotriva corupției și construirea unor state democratice și funcționale axate pe nevoile și aspirațiile cetățenilor, și au același obiectiv de integrare europeană. Tocmai de aceea, colaborarea strânsă între țările noastre va avea efecte benefice atât asupra securității în regiune, cât și asupra vieții cetățenilor din ambele țări”, susține șefa Executivului de la Chișinău.

Să spunem, că până în prezent, șeful statului, Igor Dodon și omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski nu au avut nici o întrevedere oficială. De când este președinte al R.Moldova, Dodon nu a întreprins de fapt nici o vizită oficială în Ucraina sau România, state vecine cu R.Moldova.

Pe 16 iulie, Maia Sandu va merge la Berlin unde se va întâlni cu cancelarul german, Angela Merkel.

”Vin cu deosebite mulțumiri către Cancelarul german Angela Merkel pentru invitația de a întreprinde o vizită la Berlin în primele săptămâni de mandat, dar, mai ales, pentru sprijinul constant acordat de Germania cetățenilor Republicii Moldova. Germania a fost, de fiecare dată, un aliat de încredere al Republicii Moldova în promovarea și consolidarea democrației în țara noastră și în susținerea obiectivelor strategice ale Republicii Moldova”, declară Maia Sandu.

La 26 iunie, premierul moldovean, Maia Sandu a mers în prima sa vizită oficială la București. Sandu declara atunci că R.Moldova are mare nevoie de sprijinul României, ”mai ales că ne leagă nu doar interese economice comune, ci și un fundament istoric, cultural și valoric”. Iar Klaus Iohannis declara că susține parcursul european al Republicii Moldova și soluționarea conflictului din Transnistria cu respectarea integrității teritoriale a R. Moldova.

Materialul a fost realizat de RFI România

Opiniile exprimate în rubrica de bloguri sunt asumate în totalitate de bloggeri şi nu reprezintă neapărat poziţia CIJM.

Toți bloggerii portalului