Rusia, obligată să achite peste 2,5 mln de euro pentru sute de cetățeni din stânga Nistrului

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a obligat Rusia să achite 2,5 mln euro pentru sute de fermieri din stânga Nistrului a căror terenuri au fost sechestrate de către administrația de la Tiraspol. Într-un alt dosar, Înalta Curte a cerut Federației Ruse să plătească despăgubiri de peste 90 de mii de euro unor polițiști, arestați ilegal la Tiraspol și deținuți în condiții inumane.

Potrivit avocaților Asociației Promo-Lex, organizație ce apără drepturile omului în stânga Nistrului, în cazul proprietarilor de terenuri din raionul Dubăsari, Înalta Curte a constatat încălcarea dreptului la proprietate și a dreptului la un recurs efectiv de către Federația Rusă.

Opt cereri cu plângerile a 1646 proprietari de terenuri agricole şi trei societăți comerciale agricole, aflate în raionul Dubăsari, au fost depuse la Curtea Europeană de către avocații Asociației Promo-LEX în perioada anilor 2004 – 2006. Reclamanții sunt rezidenți şi locuitori ai localităților Doroțcaia, Pârâta, Molovata-Nouă, Pohrebea şi Cocieri, situate pe malul stâng al Nistrului şi dețin cote de teren în apropierea satelor lor.

„După 14 ani, Curtea Europeană confirmă încălcarea drepturilor la proprietate pentru miile de locuitori din zona de securitate.Totodată, trebuie de menționat faptul că problemele lor încă nu sunt rezolvate. Sperăm că odată cu pronunțarea acestei hotărâri, proprietarii de terenuri vor putea dispune de bunurile lor în mod absolut”, susține Ion Manole, directorul Asociației Promo-Lex.

Curtea a dispus încasarea prejudiciilor suportate de către reclamanți din contul Federației Ruse în valoare de cca 2,5 mln euro. Astfel, fiecăre proprietar de terenuri va primi 1 500 Euro, iar companiile agricole câte 5 000 Euro.

Problema terenurilor agricole, aflate după traseul rutier Tiraspol-Dubăsari-Râbniţa a apărut în 1998, în mai multe localități din raionul Dubăsari, atunci când reprezentanții administrației de la Tiraspol au instalat în mod ilegal posturi pe traseul Tiraspol-Râbnița.În  2005 proprietarii terenurilor nu și-au mai putut prelucra pământul, suportând pierderi uriașe.

Rusia obligată să achite 90 de mii euro pentru 5 polițiști moldoveni, reținuți ilegal

Într-un alt dosar, CEDO a condamnat Federația Rusă în cazul unor polițiști, reținuți de așa numitele forțe de securitate din regiunea transnistreană. Ștefan Mîngîr, Vitalii Vasilev, Igor Dațco, Constantin Condrea și Alexandru Pohilă au fost deţinuţi în condiţii inumane, iar reclamantul Mangâr a fost bătut fiindu-i injectată o substanţă necunoscută în urma căreia acesta rămas inconştient timp de 4 zile, scrie Ziarul de Gardă.

Curtea a stabilit că Republica Moldova şi-a îndeplinit obligaţiile pozitive în privinţa drepturile reclamanţilor protejate de Convenţie. Prin urmare, violările drepturilor reclamanţilor nu sunt imputabile Republicii Moldova. În acelaşi timp, în virtutea suportului său economic, politic şi militar continuu pentru „rmn”, fără de care ultima nu ar putea supravieţui, Rusia este responsabilă pentru violările drepturilor reclamanţilor.

Deși în ultimii 13 ani Federația Rusă a fost obligată să achite compensații de circa 2,17 milioane de euro, în realitate, a fost achitată doar suma de 767 320 de mii de euro.

Materialul a fost difuzat la RFI România.

Opiniile exprimate în rubrica de bloguri sunt asumate în totalitate de bloggeri şi nu reprezintă neapărat poziţia CIJM.

Toți bloggerii portalului