Valeria Vițu

31 august: Guvernul R. Moldova sărbătorește Ziua Limbii Române. Președinția, Ziua Națională a Limbii

La Chișinău, pregătirile sunt în toi pentru sărbătoarea națională ”Limba Noastră cea Română”, marcată pe 31 august. De altfel, în acest an se împlinesc 30 de ani de la adoptarea Legii prin care se conferea limbii moldoveneşti statutul de limbă de stat. Până astăzi, însă, conducerea țării, dar și oamenii de rând au păreri împărțite legate de sărbătoarea din 31 august. Spre exemplu, dacă premierul Maia Sandu declară tranșant că R.Moldova va sărbători, sâmbătă, Ziua Limbii Române, președintele pro-rus, Igor Dodon susține că va marca Ziua Națională a Limbii.

Ziua Limbii Române - ”Ziua Națională a Limbii”, ”Limba Noastră”,” Ziua Limbii de stat”. Astfel, a fost denumită ziua de 31 august de politicieni, din 89 încoace. După Marea Adunare Naţională de la Chişinău din 27 august, de acum 30 de ani, în care sute de mii de moldoveni ceruseră proclamarea limbii române ca limbă de stat şi revenirea la grafia latină, la 31 august 1989 Sovietul Suprem al R.S.S. Moldoveneşti adoptă Legea prin care se conferea limbii moldoveneşti statutul de limbă de stat. Se hotărâ, de asemenea, printr-o alta lege, abandonarea grafiei chirilice şi revenirea la alfabetul latin. 

Ulterior, la 23 iunie 1990, Parlamentul Moldovei a instituit ziua de 31 august ca sărbătoare naţională „Limba noastră cea română”. 

Sandu: ”Pe 31 august noi o să sărbătorim Ziua Limbii Române, nu ziua limbii de stat”

 „În primul rând, pe 31 august noi o să sărbătorim Ziua Limbii Române, nu ziua limbii de stat. Nu ştiu ce o să sărbătorească preşedintele Dodon. E treaba lui. Noi sărbătorim Ziua Limbii Române, aşa a fost întotdeauna în cazul nostru”, a declarat recent, premierul Maia Sandu, într-un interviu pentru Adevărul.

Dodon: ”Ziua Naţională a Limbii – o adevarată comoară pe care o avem”

Șeful statului, Igor Dodon susține însă că pe 31 august, cetățenii moldoveni sărbătoresc ”Ziua Naţională a Limbii – o adevarată comoară pe care o avem”. ”Limba moldovenească – limba maternă pentru majoritatea absolută a cetăţenilor Moldovei, este consfinţită în Constituţia Republicii Moldova în calitate de limbă de stat. Aceasta a fost una din principalele realizări ale procesului de renaştere naţională a poporului moldovenesc”, afirma Igor Dodon.

Totodată, fostul premier moldovean, Pavel Filip, declara, acum un an, în ajunul Zilei Limbii Române, într-un interviu pentru RFI că, ”a rămas o chestiune tehnică, de modificat un articol în Constituție ca să fim cu actele în regulă. Este o decizie a Curții Constituționale care spune foarte clar că limba de stat este limba română”.

Democrații, socialiștii și comuniștii, împotriva modificării Constituției privind denumirea limbii 

În noiembrie 2018, deputații democrați, socialiști și comuniștii au votat împotriva introducerii pe ordinea de zi a proiectului privind modificarea Constituției și introducerea sintagmei „limba română”. Astfel, inițiativa avizată de Curtea Constituțională și aprobată de Guvern privind modificarea articolului 13 din Constituție, a fost respins.

Să spunem că, în octombrie 2017, Curtea Constituțională a R.Moldova a avizat, pozitiv inițiativa unui grup de parlamentari privind modificarea Constituției prin înlocuirea sintagmei ”limba moldovenească” cu sintagma ”limba română”. Ulterior, și Guvernul a venit cu un aviz pozitiv.

Președintele pro-rus, Igor Dodon califica însă drept ”inadmisibile și nelegitime încercările de a legifera limba română ca limbă oficială a Republicii Moldova”. ”Și în Constituția țării, și în datele recensământului populației, și în sondajele de opinie, și în arhivele medievale a fost și este indicată limba moldovenească drept limba istorică a poporului moldovenesc”. ”Iar dacă cineva, de oriunde o fi ei, au dubii în această privință, putem organiza un referendum la care să întrebăm cetățenii ce denumire a limbii preferă: română sau moldovenească”, a declarat președintele moldovean.

Magistrații Curții Constituționale au decis, încă din 2013, că denumirea corectă a limbii de stat în Republica Moldova este limba română și că textul Declarației de Independență, în care se spune că limba oficială este româna, prevalează în raport cu textul Legii Supreme.

De Ziua Limbii Române, copii și tineri moldoveni vor fi premiați de Ambasada României

De Ziua Limbii Române, Ambasada României la Chișinău anunță ceremonia de premiere a participanților la concursul de eseuri „România mea”, ediția 2019.

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni a organizat a doua ediție a acestui concurs de eseuri, pentru participanții la Programul de tabere ”ARC – 2019”. Din totalul de 292 de lucrări înscrise în concurs, 97 au ca autori copii și tineri din Republica Moldova, iar în urma evaluării, 63 au fost declarate câștigătoare, ceea ce înseamnă că mai mult de jumătate din premii vor fi acordate acestor tineri. În cadrul ceremoniei, câștigătorilor concursului li se vor oferi diplome, premii în obiecte și câte un loc în Taberele ARC pentru anul viitor.

Un amplu program artistic, anunțat de Primăria Chișinău, cu prilejul Zilei Limbii Române

Între timp, Primăria Chișinău a anunțat pentru sâmbătă mai multe manifestări culturale, dedicate Sărbătorii Naţionale „Limba noastră cea română". De dimineață, oameni de cultură, diplomați, oficiali vor depune flori la monumentul lui Ștefan cel Mare, dar și pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică „Ştefan cel Mare” pentru a aduce un omagiu celor care au contribuit la renaşterea naţională din 1989. Pe parcursul zilei, în toate sectoarele din Chișinău, dar și în țară vor avea loc mai multe acțiuni culturale, iar seara va culmina cu un spectacol în Piața Marii Adunări Naționale.  

Materialul a fost realizat de RFI România.

 

Opiniile exprimate în rubrica de bloguri sunt asumate în totalitate de bloggeri şi nu reprezintă neapărat poziţia CIJM.

Toți bloggerii portalului