Valeria Vițu

Rezultate preliminare CEC: Socialistul Ion Ceban, ales primar al Chișinăului

Candidatul Partidului Socialiștilor din Moldova, Ion Ceban, câștigă alegerile locale din Chișinău, arată rezultatele preliminare ale Comisiei Electorale Centrale. Este pentru prima dată când un candidat al formațiunilor de stânga ajunge edil al Chișinăului, scrie rfi.ro. După prelucrarea a 304 procese verbale din 307, Ion Ceban obține 52,57 la sută din sufragii, în timp ce contracandidatul său, Andrei Năstase, candidatul Blocului ACUM, 47,43 la sută din voturi. 

Datele Comisiei Electorale Centrale arată că, în cel de-al doilea tur, 122351de chișinăuieni au votat pentru candidatul socialiștilor, Ion Ceban. Pentru pro-europeanul Andrei Năstase și-au dat votul 110372 de persoane. 

Și în primul tur de scrutin, candidatul socialiștilor a obținut mai multe voturi. 40 la sută dintre cetățeni au votat pentru Ceban, iar Năstase a acumulat 31 la sută din sufragii. 

La turul II al alegerilor locale generale au participat circa 650 de mii de alegători în R.Moldova. În municipiul Chișinău, la alegerile pentru funcția de primar general au participat peste 240 de mii de alegători sau 38 la sută din cei înscriși în listele electorale, cu circa 2 la sută mai mult decât în turul I de scrutin.

Legislația electorală prevede că, la al doilea tur de scrutin, se consideră ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi, indiferent de numărul alegătorilor care au participat la alegeri. În caz de paritate de voturi, se consideră ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi în primul tur de scrutin.

Pe parcursul zilei de duminică, CEC a înregistrat în jur de 100 de încălcări sau incidente, printre acestea fiind agitația electorală în preajma secțiilor de votare, afișajul electoral în locuri neautorizate, cazuri de transportare a alegătorilor, coruperea alegătorilor sau împiedicarea exercitării dreptului la vot.

Duminică au fost aleși primarii în 384 de localități din R.Moldova. Pentru cele 384 de mandate de primar din localitățile din țară, au candidat 768 de persoane. 589 dintre candidați sunt bărbați și 179 sunt femei. Cel mai tânăr dintre candidați are 25 de ani, iar cei mai în vârstă au câte 72 și, respectiv, 74 de ani. 

 Alegerile de duminică au fost monitorizate de peste 1700 de observatori naționali și internaționali.

Materialul a fost realizat de RFI România

Opiniile exprimate în rubrica de bloguri sunt asumate în totalitate de bloggeri şi nu reprezintă neapărat poziţia CIJM.

Toți bloggerii portalului