Bani publici

„Afacerea luminoasă” de la Măgdăcești

Timp de patru ani, Primăria satului Măgdăcești, raionul Criuleni, a încasat de la locuitori taxe ilegale pentru iluminatul stradal în valoare de 1.340.900 de lei. Ilegalitatea a fost curmată printr-o decizie judecătorească, urmată de un raport al Inspecției Financiare. Deși la Măgdăcești nu se mai încasează taxele pentru iluminatul stradal, oamenii continuă să primească facturi cu datorii pentru serviciul respectiv. Administrația locală consideră imposibilă returnarea mijloacelor financiare încasate ilegal de la locuitorii satului întrucât „banii au fost folosiți conform destinației”. Cazul a fost sesizat pe Harta Corupției de către un grup de locuitori din satul Măgdăcești.

Satul Măgdăcești, raionul Criuleni, are 5.527 de locuitori și 1.518 gospodării casnice. Este situat la distanța de 12 kilometri de Chișinău.

 

Taxe pentru iluminatul stradal incluse în factura... pentru apă

Decizia privind încasarea taxei de 25 de lei pentru iluminatul stradal a fost luată în cadrul ședinței din 11 decembrie 2015 a Consiliului comunei Măgdăcești. Începând cu ianuarie 2016, în baza deciziei respective, tarifele pentru iluminatul public stradal au fost incluse în facturile Întreprinderii Apă-Canal Măgdăcești, agent economic fondat de consiliul local, care prestează servicii de aprovizionare cu apă și canalizare pentru locuitorii satului Măgdăcești în bază de contract. Întreprinderea respectivă nu are legătură cu iluminatul public. Mai mult, nu au fost semnate nici contracte cu locuitorii satului pentru prestarea serviciului de iluminare stradală.

Includerea tarifelor pentru iluminatul stradal în facturile pentru apă a fost luată printr-o decizie a Consiliului local din ianuarie 2016, prin care rețelele de iluminare stradală au fost transmise din gestiunea Primăriei Măgdăcești în cea a întreprinderii Apă-Canal. Decizia nu a fost argumentată.

Experimentul cu becul

Tariful de 25 de lei încasat lunar de la fiecare gospodărie a fost stabilit arbitrar, în lipsa unui studiu. Mai multor locuitori li s-a părut exagerat tariful și aceștia au recurs la un experiment simplu: au măsurat cât consumă în 24 de ore un bec din cele folosite la iluminatul public în Măgdăcești. În urma măsurărilor, locuitorii au constatat că un bec consumă pe lună energie electrică în valoare totală de 9 lei și 40 de bani. Mai mult, un bec este folosit pentru iluminarea porțiunii de drum pentru opt gospodării.

Administrația locală micșorează tariful

La 14 martie 2017, un grup din 35 de locuitori din Măgdăcești a acționat în judecată administrația publică locală pe motiv că tarifele pentru iluminare publică sunt ilegale și exagerate. Argumentul principal adus de petiționari în instanță a fost că iluminatul stradal este un serviciu public la care ei contribuie prin achitarea impozitelor și taxelor locale.

În timp ce oamenii băteau pragurile instanțelor în căutarea dreptății, la 18 decembrie 2018, Consiliul local Măgdăcești a votat Decizia nr. 06/11, prin care tariful pentru iluminatul stradal a fost redus de la 25 la 15 lei pentru fiecare gospodărie. Și de această dată, modificarea tarifului se face fără explicații, iar pentru săteni a rămas o enigmă cum a fost posibilă reducerea tarifului în condițiile când tocmai fuseseră majorate tarifele la energia electrică.

Instanța dă câștig de cauză oamenilor

La 5 martie 2019, Judecătoria Criuleni a respins cererea locuitorilor din Măgdăcești. Câteva luni mai târziu, Curtea de Apel Chișinău a casat decizia instanței de fond și a declarat ilegale tarifele încasate de la locuitorii satului Măgdăcești pentru iluminatul public. Magistrații și-au argumentat decizia prin prevederile Legii serviciilor publice de gospodărire comunală, ale Legii privind finanțele publice locale și ale Legii cu privire la energetică.

Toate aceste legi stipulează că serviciul de iluminare a străzilor unei localități reprezintă un serviciu public de gospodărire comunală, iar finanțarea acestuia are loc din bugetul public local. La 9 octombrie 2019, Curtea Supremă de Justiție a pus punct litigiului privind învasarea tarifelor pentru iluminatul stradal, în favoarea locuitorilor din Măgdăcești.

Administrația publică locală a reacționat tocmai peste șapte luni la decizia de judecată, prin formarea unei comisii „de determinare a modalității de anulare a datoriilor la serviciile de iluminare stradală în evidența contabilă a înteprinderii Apă-Canal Măgdăcești”.

La rândul său, comisia respectivă a emis primul proces-verbal tocmai la 3 septembrie 2020, despre anularea datoriilor persoanelor fizice pentru iluminatul stradal. Decizia definitivă urmează să fie luată de aleșii locali la ședința din 2 octombrie.

Ilegalitatea, constatată și de Inspecția Financiară

La începutul anului curent, Inspecția Financiară a verificat corectitudinea administrării finanțelor publice de către administrația locală din Măgdăcești. Pe lângă multiplele abuzuri, inspectorii financiari au mai constatat că, în 2016–2019, administrația a încasat nejustificat de la locuitorii satului taxe pentru iluminatul stradal în valoare de 1.340.000 de lei.

Nu au fost întocmite contracte în acest sens, iar taxele au fost incluse în facturile întreprinderii Apă-Canal Măgdăcești. Inspecția Financiară a întocmit un raport despre încălcărilor constatate, pe care l-a remis Procuraturii Generale.

Decizia Inspecției Financiare a supărat-o pe Liuba Cojocaru, primarul satului Măgdăcești. Ea a declarat presei că Inspecția Financiară „a falsificat raportul” și că cele constatate nu ar corespunde realității.

Taxele anulate, datoriile păstrate

Chiar dacă taxele pentru iluminatul stradal au fost anulate acum un an, în facturile pentru apă continuă să fie incluse și datoriile pentru iluminatul stradal. Locuitorii din satul Măgdăcești ni s-au plâns că atunci când achită pentru consumul de apă, o parte din bani sunt restricționați pentru datoriile la iluminatul stradal.

Astfel, oamenii s-au pomenit că au datorii și pentru apă. Din cauza acestor datorii, unii sunt amenințați cu debranșarea, iar alții au fost deja debranșați. „Au venit cu tractorul, au săpat și au sudat țeava”, ne-a spus un locuitor din Măgdăcești.

Tatiana, o femeie din localitate, ne-a spus că s-a pomenit cu datorii de sute de lei pentru apă, deși a achitat pentru fiecare strop consumat, iar când a încercat să se clarifice, a aflat că o parte din bani i-a fost reținută în contul datoriilor pentru iluminatul stradal.

„Sunt pensionară, mai sunt și bolnavă, de unde să iau bani ca să le achit lor?”, se întreabă femeia.

Un alt locuitor din Măgdăcești, Gheorghe Efros, ne-a declarat că este unul dintre cei care s-au adresat în instanță și a câștigat procesul. El a refuzat să achite pentru iluminatul stradal, deoarece consideră că taxele sunt ilegale. Din această cauză s-a trezit cu datorii de mii de lei pentru apă.

„Am studiat contabilitatea și ceea ce au făcut este o ilegalitate. Vina principală o poartă primărița. Consilierii votează cum le spune Liuba Cojocaru. Dar cine va răspune pentru fărădelegile făcute? Și-au înșelat consătenii, alegătorii”, ne-a declarat bărbatul.

Consiliera Lidia Guzun, care se află în opoziție, ne-a declarat că se numără printre cei debranșați de la apeduct din cauza datoriilor la apă, formate după refuzul de a achita taxele pentru iluminatul stradal.

Consilierii din opoziție au efectuat calculele lor și au constatat că, în urma „afacerii” cu iluminarea, s-ar fi „evaporat” peste jumătate de milion de lei.

În același timp, mai mulți locuitori din Măgdăcești sunt dispuși să se adreseze din nou în instanță pentru a cere administrației locale să le restituie banii încasați ilegal pentru un serviciu public.

Cum încearcă să se spele pe mâini administrația locală din Măgdăcești

Chiar dacă s-a conformat deciziei judecătorești, administrația publică locală din Măgdăcești nu recunoaște că a comis o ilegalitate și că și-a înșelat alegătorii. Într-o notă informativă „asupra rezultatelor inspectării financiare complexe”, se arată că „Primăria nu și-a asumat suportarea integrală a cheltuielilor aferente iluminatului stradal, fiind axată pe alte proiecte de investiții prioritare, legate de dezvoltarea infrastructurii sătești, canalizare, drumuri, alte obiecte de destinație socială, iar Cancelaria de Stat nu a constatat ilegale deciziile privind iluminatul stradal”.

În același document a fost prezentat și un raport al contabilității întreprinderii Apă-Canal Măgdăcești, în care se arată că a avut profit în urma încasărilor de la populație a taxelor pentru iluminarea publică.

Astfel, în perioada 2016–2018, Apă-Canal Măgdăcești a înregistrat profit în valoare totală de 288,1 mii de lei, însă în 2019 a înregistrat pierderi de 151,5 mii de lei. Factorul care a influențat înregistrarea pierderii în 2019 a fost generat de micșorarea tarifului pentru serviciile publice de iluminare stradală.

Potrivit documentului, profitul de 136,7 mii înregistrat la finele anului 2019 „a fost utilizat în întregime conform destinației, pentru serviciile de iluminare stradală în 2020”.

Într-un alt raport contabil se constată că valoarea încasărilor de la populație pentru iluminatul electric în cei patru ani constituie 1.340.897 de lei, în timp ce cheltuielile au fost de 1.204.241. Pentru achitarea către furnizor au fost cheltuiți 838,9 mii de lei, altele 242.000 fiind cheltuite pentru salarii, iar 119,9 mii de lei a fost trecută la cheltuieli materiale.

Cum comentează autoritățile din Măgdăcești deciziile controversate

Directorul întreprinderii Apă-Canal Măgdăcești, Andrei Dragoman, ne-a comunicat că el nu a făcut altceva decât să se conformeze deciziilor Consiliului local și că nu ține de competența sa anularea datoriilor pentru iluminatul stradal.

„Fondatorul întreprinderii este Consiliul Măgdăcești, de aceea noi executăm deciziile Consiliului. Eu și așa mi-am asumat răspunderea și după decizia judecății nu am mai încasat taxe pentru iluminat. Dar să anulez și datoriile chiar nu pot. Ține strict de competența Consiliului local. Eu m-am adresat de două ori Consiliului Măgdăcești să decidă în privința datoriilor pentru iluminat. Am fost auzit tocmai în mai și, la inițiativa mea, a fost formată această comisie, condusă de mine, care a propus anularea datoriilor. Decizia cred că va fi luată de Consiliu la începutul lunii octombrie”, ne-a explicat funcționarul.

Andrei Dragoman a ținut să menționeze că toate încasările pentru iluminatul stradal au fost utilizate conform destinației. El a respins acuzațiile privind debranșările de la apeduct din cauza datoriilor pentru iluminat, precizând că au fost debranșați doar cei care s-au conectat ilegal.

Totodată, funcționarul a recunoscut că o parte din banii achitați pentru consumul apei au fost direcționați în contul datoriilor pentru iluminatul stradal. „La achitarea facturii s-a făcut distribuirea proporțională a banilor pentru fiecare serviciu”, ne-a explicat șeful de la Apă-Canal Măgdăcești.

Am încercat să discutăm și cu Liuba Cojocaru, primărița satului Măgdăcești, ea însă a refuzat să facă declarații. „Știu ce vreți să mă întrebați. Induceți lumea în eroare. Nu vreau să vă răspund la întrebare”, ne-a declarat Cojocaru imediat ce ne-am prezentat.

Consilierul PAS, Petru Munteanu, consideră că o parte din vină pentru situația creată o poartă și locuitorii satului.

„În particular, fiecare se revoltă, dar când vine vorba să se adune, să vină la Primărie și să își ceară dreptatea, nimeni nu vine. Ba că le este frică, ba că nu vor să aibă conflicte cu primărița. Acum se plâng pe consecințe. Tariful de 25 de lei nu a fost discutat cu oamenii, nu a fost făcut niciun studiu. A fost propus așa din pod, de primăriță. De ce nu au venit atunci să se revolte? Eu am spus că este o ilegalitate, eram consilier, dar nu am putut să fac nimic. Majoritatea consilierilor erau oamenii loiali primăriței Cojocaru. La fel și acum, doi-trei consilieri nu rezolvă nimic. Schimbările se fac cu oamenii. Cât privește restituirea banilor încasați ilegal, mă îndoiesc. Cred că oamenii nu se vor adresa și nu vor pune bugetul Primăriei pe butuci. În schimb, sper să fie votată decizia privind anularea datoriilor. Locuitorii din Măgdăcești au fost discriminați. Cu ce sunt ei mai răi decât locuitorii din Chișinău, unde nu se plătesc taxe pentru iluminatul stradal?”, ne-a declarat alesul local.

Expert: „Oamenii trebuie despăgubiți”

Stela Pavlov, expertă în cadrul organizației Juriștii pentru Drepturile Omului, susține că administrația publică locală și întreprinderea Apă-Canal sunt obligate să se conformeze deciziei judecătorești și, pe lângă anularea datoriilor, să facă recalcul pentru a restitui banii încasați ilegal.

„Dacă Primăria nu are bani, atunci banii încasați ilegal să fie transferați ca avans pentru consumul de apă. Este obligația lor să găsească modalități pentru a-i despăgubi pe oameni”, a precizat experta.

Cât privește tragerea la răspundere pentru ilegalitățile comise, Stela Pavlov consideră că este mai complicat: „Deciziile au fost luate de Consiliu, iar legislația nu prevede răspunderea pentru votul colectiv”.

Investigația a fost realizată în cadrul Campaniei media „Creșterea gradului de conștientizare a corupției în domeniul achizițiilor publice”, desfășurată de Centrul de Investigații Jurnalistice cu suportul National Endowment for Democracy.

Materialele de pe platforma www.investigatii.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice.

Comentarii