Sute de persoane cu dizabilităţi aşteaptă luni sau chiar ani în şir un scaun rulant de care au nevoie ca să se poată deplasa. Deși cadrul normativ garantează fiecărei persoane cu dizabilitate locomotorie dreptul la un scaun rulant o dată la patru ani, autoritățile responsabilie nu alocă finanţare nici pentru jumătate din necesităţi. Salvarea vine din partea unor organizaţii de caritate care aduc scaune la mâna a doua sau donează piese de schimb pentru asamblare, însă acestea, în cele mai multe cazuri, nu corespund parametrilor tehnici și necesităților persoanei.

Cine poate beneficia de scaune rulante?

Regulamentului cu privire la modul de asigurare a unor categorii de cetăţeni cu mijloace ajutătoare tehnice, aprobat de Guvern încă în anul 2011, prevede că scaunele rulante se acordă o dată la 4 ani în cazul în care acestea sunt noi sau o dată la doi ani în cazul în care au mai fost în folosinţă. În cazul copiilor, fotoliile rulante trebuiesc reînoite o dată la 1,5 ani. Documentul prevede că de aceste mijloace pot beneficia persoanele care au ambele picioare amputate, suferă de paralizie sau deformaţii  care fac imposibilă deplasarea de sine stătătoare şi nu se pot deplasa cu ajutorul protezelor. Asigurarea cu mijloace ajutătoare tehnice se efectuează de către Întreprinderea de Stat „Centrul Republican Experimental Protezare, Ortopedie şi Reabilitare” (CREPOR). Solicitanţii depun o cerere la asistenţa socială sau direct la felcerul protezist din raion, care îndeplineşte un formular cu parametrii necesari pentru fiecare persoană în parte.

Dacă „mijlocul de transport” iese din funcţiune înainte de expirarea termenului de utilizare, acesta trebuie adus la atelierele de reparaţii, care există pe lângă CREPOR sau Societatea Invalizilor. În cazul în care scaunul nu mai poate fi reparat,  oamenii nu au altă soluţie decât să-și aştepte rândul pentru unul nou. În unele cazuri, asteptarea poate dura luni în şir.

CREPOR a avut în anul curent un buget de 890.000 de lei pentru a procura scaune rulante noi. În afară de aceasta, an de an, instituţia repartizează scaune la mâna a doua, importate din Olanda, Franța, Germania, China, Israel, Elveția și alte țări, care sosesc în ţară în calitate de ajutoare. Pentru că loturile vin sporadic, nimeni nu știe câți oameni vor putea obține dispozitivul de care au nevoie.  Datele administraţiei CREPOR arată că institţia înregistrează an de an un rând de circa 800-1000 de de persoane.

Datele centrului arată că în primele luni ale anului 2018 în raioanele republicii au fost distribuite 635 de scaune rulante, cele mai multe 95, şi, respectiv, 83 au ajuns la Chişinău şi Orhei. În acelaşi timp, la Ceadâr-Lunga, Comrat, Râşcani şi Străşeni nu a fost distribuit niciun scaun rulant. Din numărul total, marea majoritate, 475, provin din ajutoare umanitare, altele 160 fiind asamblate din surse bugetare. La 1 ianuarie 2019 mai mult de 1000 de persoane aşteptau rândul să primească un scaun cu rotile.  Datele Ministerului Sănătăţii, Protecţiei Sociale şi Familiei, arată că până în luna noiembrie 2018, numărul solicitanţilor s-a  redus până la 800. 

Asigurarea cu scaune rulante – în grija unei misiuni religioase

De rând cu CREPOR, de repartizarea fotoliilor rulante se ocupă şi Societatea Invalizilor. Aceasta are, de mai mulți ani, un contract cu o misiune religioasă de peste hotare, care aduce în Moldova piese pentru asamblarea scaunelor pentru persoanele cu dizabilităţi. Piesele sunt aduse din China,  fotoliile fiind  asamblate în atelierul asociației, după care ajung la cei care au nevoie de ele. Ajutorul statului se rezumă la alocarea banilor pentru remunerarea muncitorilor care asamblează scaunele – circa 250.000 lei anual. Chiar și așa, implicarea autorităților nu a existat dintotdeauna.  

„Statul alocă circa 300 de lei  pentru fiecare scaun rulant asamblat de Societatea Invalizilor. De aproape două decenii  asigurarea cu cărucioare este pusă pe seama donatorilor străini şi a organizaţiilor de caritate. Aşteptăm ca statul să îşi  asume această sarcină, aşa cum ar fi firesc”, spune Mihail Mărgineanu, preşedintele Societăţii Invalizilor.

Anual întreprinderea deserveşte  circa 800 de persoane, dar necesitatea este mult mai mare, afirmă Mărgineanu. Asta deoarece pe lângă persoanele cu dizabilităţi în lista solicitanţilor se include şi un număr mare de pensionari care, din cauza bolilor sau a bătrâneţii, nu mai pot merge, dar şi persoane care au trecut prin anumite intervenţii chirurgicale. „În ultimii ani a crescut mult numărul persoanelor cărora le-au fost amputate picioarele din cauza diabetului zaharat. În unele raioane există zeci de astfel de cazuri”, spune specialistul.

El afirmă că este necesar un program național care ar asigura persoanele cu dizabilități cu scaune rulante. „Noi, ca organizație neguvernamentală, putem asigura doar 30 la sută din necesarul de scaune rulante. Ar fi de dorit ca statul să aloce bani pentru ca fiecare persoană cu dizabilități să aibă un mijloc de transport adaptat la necesitățile ei”, afirmă Mărgineanu.

Primul scaun adecvat – la vârsta de 30 de ani

Ludmila Iachim, directoare executivă la Asociația "Motivație”, are o dizabilitate de la vârsta de 13 ani, după ce o infecție tratată neadecvat i-a "furat" capacitatea de a merge.  Primul scaun cu rotile l-a avut însă după mulți ani de aşteptare.  ”Primul scaun nu a fost adecvat necesităților pe care le aveam. Nu puteam ieși afară, pentru că acesta era prevăzut doar pentru deplasarea prin cameră. Foarte greu am obținut un scaun cu care puteam să mă deplasez independent, asta se întâmpla în anul 2015. Și asta mi-a ajutat foarte mult să mă dezvolt, să nu depind de cineva, să pot avea activități, să particip la concursuri,  să devin o femeie activă în societate. Nu aş fi putut  obține aceste realizări, dacă nu aveam un scaun cu rotile adecvat necesităților mele. Din păcate, foarte puține persoane cu dizabilități se pot bucura de acest drept",  spune  Ludmila.  

Un scaun cu rotile de calitate costă în jur de 1000 de euro. Puține persoane cu dizabilități își pot permite să și-l procure, mai ales că acesta trebuie comandat în străinătate, iar transportarea lui mai adaugă câteva sute de euro la preț. Ludmila spune că la Asociația "Motivație" este un rând de câteva sute de persoane care au nevoie de un scaun rulant. Organizația caută scaune la diferiți donatori, dar, în ultimii ani obține tot mai puține.

Fiecare solicitant îndeplinește un formular detaliat, prin care se poate determina de ce fel de scaun cu rotile are nevoie și atunci când organizația îl obține, acesta este transmis persoanei pentru care corespunde conform parametrilor tehnici. „Este foarte important ca scaunul să fie adecvat necesităților persoanei, vârstei, greutății, ca ea să poată depinde cât mai puțin de ajutorul cuiva. Nu știu dacă statul are formulare prin care analizează nevoile persoanei, dar beneficiarii noștri se plâng că scaunele pe care le folosesc sunt de cameră, foarte greoaie de manevrat în stradă. Unele scaune pun în pericol viața persoanei, ea poate să cadă, să se blocheze”, spune Ludmila.   

„Când aveam nevoie, mi-au spus că nu sunt scaune cu rotile. Asta m-a făcut să mă pun pe picioare”

Vlad Andreev este afectat de paralizie cerebrală de la naștere. Îi este paralizată  partea stângă a corpului, inclusiv mâna și piciorul stâng. A stat mulți ani țintuit la pat. Își amintește că părinții săi au tot făcut demersuri către autorități să obţină un scaun cu rotile, ca să se poată deplasă cel puțin prin casă. De fiecare dată li se răspundea că mijlocul de deplasare nu există în stoc. ”Părinții au muncit foarte mult cu mine, ca eu să încep să mișc mâna și piciorul. Văzând efortul pe care îl depuneau, am înțeles că și eu trebuie să munceșc. Aveam nevoie de un scaun cu rotile, care, poate, îmi înlesnea existența, dar am înțeles că de la stat n-o să am ajutor. Și am mai înțeles că trebuie să mă bazez doar pe puterile proprii, dacă vreau să ies din condiția de om care depinde de altcineva”.

A muncit extrem de mult, a avut susținerea părinților și a ajuns să se poată deplasa independent, pe propriile picioare. Ambițios, Vlad a absolvit o facultate la Universitate Tehnică, iar cu timpul a înțeles că îi place fotografia și acum această îndeletnicire îl hrănește. Fotografiază la evenimente, ceremonii și petreceri. De multe ori îi este greu să se deplaseze, dar se ambiționează să se descurce fără un scaun rulant.

Nu toţi cei care solicită cărucioare au nevoie de ele?

Chiar dacă an de an sunt repartizate în jur de 1000 de scaune rulante, numărul de solicitări rămâne în continuare foarte mare. Autorităţile au o explicaţie pentru această situaţie. Potrivit lor, de vină ar fi mai mulţi factori, inclusiv că printre solicitanţi se află persoane care, realmente, nu au nevoie de scaun rulant. „Nu pentru toate problemele aparatului locomotor sunt recomandate cărucioare. Există persoane care le solicită chiar dacă ar putea să se deplaseze cu ajutorul bastonului. Admitem că unii felceri acceptă să includă în rând persoane care nu au nevoie de acest mijloc”, susţine Vasile Cuşcă, şef de direcţie la Ministerul Sănătăţii, Munci şi Protecţiei Sociale. Numărul mare de solicitări se explică şi prin faptul că multe persoane preferă să solicite un cărucior nou, în loc să îl repare pe cel vechi atunci când acesta se defectează. Totodată, este foarte mic numărul persoanelor care restituie cărucioarele după ce nu mai au nevoie de ele, de exemplu, în cazul decesului persoanelor cu dizabilităţi. Deşi regulamentul prevede returnarea acestor mijloace, în realitate nu există un mecanism bine pus la punct în acest sens, spune funcţionarul. 

Vasile Cuşcă afirmă că în proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2019 au fost incluse 3,5 mln lei pentru achiziţionarea scaunelor rulante. Autorităţile speră că aceşti bani vor ajunge pentru a asigura toate necesităţile. În acelaşi timp, funcţionarul dă asigurări că ministerul de resort va cere responsabililor din teritoriu să verifice dacă scaunele deja repartizate sunt utilizate conform destinaţiei.

Statul nu oferă scaune adaptate pentru copii cu paralizie cerebrală în primii ani de viață   

Centrul Tony Hawks din Chișinău este o instituție privată care din anul 2000 se ocupă de reabilitarea copiilor cu dizabilități din familii vulnerabile. Instituția ajută anual circa 600 de copii să-și amelioreze sănătatea, prin sporirea accesului la servicii de recuperare şi educare parentală. Beneficiarii instituției sunt copii şi adolecneţii cu vârsta de până la 18 ani, care suferă de afectiuni cronice neuro-musculare, ortopedice, cardio-vasculare si respiratorii şi care au un diagnostic stabilit într-o instituţie medicală, dar nu au posibilitate, din lipsă de mijloace, să fie încadraţi în programe de recuperare.

Directoarea Centrului Tony Hawks, Diana Covalciuc, spune că una din problemele acute este tocmai lipsa scaunelor adaptate pentru copiii cu paralizie cerebrală. ”Aceste scaune trebuiesc confecționate din ghips sau din material plastic, după măsura copilului. Scaunele acestea cresc odată cu copilul. Ele trebuiesc schimbate o data la șase luni sau la un an. Nu am auzit ca la CREPOR să fie eliberate asemenea scaune. Dar ele sunt vitale. Copilul are nevoie să fie așezat, ținut în poziție verticală, cu spinarea dreaptă și picioarele desfăcute. Așa el se dezvoltă. Dacă este ținut mereu culcat, copilul se îmbolnăvește des, îi sunt afectați plămânii și de aici survin alte compicații, chiar și moartea”, spune Diana Covalciuc.

Scaunele pentru copiii cu paralizie cerebrală ajung la Centrul Tony Hawks doar din donații sau sunt confecționate manual de către lucrătorii centrului. Costurile pentru fabricarea unui astfel de scaun nu sunt mari, spune Diana Covalciuc. Ea precizează că dacă aceste scaune ar fi confecționate din material plastic de calitate înalta, prețul unui scaun ar ajunge la cel mult 1000 de lei. Anual ar fi nevoie de câteva sute de scaune pentru copii cu paralizie cerebrală.

Această problemă a fost abordată de Diana Covalciuc la o ședință organizată de Alianța Organizațiilor Persoanelor cu Dizabilități și Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Reprezentanții CREPOR au confirmat că astfel de scaune nu se procură și nici nu se confecționează, dar au promis să studieze problema. Și secretarul de stat Viorica Dumbrăveanu s-a angajat să se ocupe de soluționarea problemei scaunelor pentru copiii cu paralizie cerebrală.

Spitalele nu eliberează scaune pentru bolnavii externați

Și persoanele externate din spitale, care au suferit o traumă și sunt imobilizate în perioada de recuperare, au nevoie de un scaun rulant. Spitalele din Republica Moldova nu eliberează scaune pentru folosirea temporară la domiciliu. Diana Covalciuc povestește că recent a avut un caz în  care o mamă își aducea copilul la reabilitare, de acasă la Centrul Tony Hawks, într-un pat medicinal. ”Copilul era după un accident, a fost externat din spital, dar încă era mobilizat la pat. Mama era nevoită sa-l aducă la proceduri pe un pat cu rotile, pentru că altfel nu-l putea duce. În așa cazuri este important ca instituția medicală să-i ofere acel scaun cu rotile de care are nevoie persoana exact pentru perioada în care ea este imobilizată. Astfel procesul de recuperare va decurge mai ușor și chelttuielile ar fi mult mai mici”, precizează Diana Covalciuc.       

Datele Biroului Naţional de Statistică arată că în Republica Moldova există 184,5 mii persoane cu dizabilităţi, inclusiv 12,9 mii copii cu vârsta de 0-17 ani. Persoanele cu dizabilităţi reprezintă 5,2% din populaţia totală a ţării, iar copiii cu dizabilităţi constituie 1,9% din numărul total al copiilor din ţara noastră.

Investigația a fost realizată în cadrul Campaniei media „Jurnalistii pentru sanse egale si diversitate" desfășurată de Centrul de Investigatii Jurnalistice, cu suportul Ambasadei Canadei in Republica Moldova cu sediul la Bucuresti.