Drepturile copilului

Combat tuberculoza în mizerie şi fără apă

Foto: adevarul.ro

Sute de copii din Moldova sunt izolaţi în instituţii speciale şi îşi petrec copilăria departe de casă doar pentru că cineva din familia lor este bolnav de tuberculoză, iar statul nu găseşte o altă cale decât să-i separe de restul. Deşi nu sunt contagioşi şi nici bolnavi, copiii sunt scoşi din familii şi ţinuţi luni în şir în şcoli speciale, în timp ce adulţii bolnavi rămân acasă şi refuză să se trateze. Astfel, când revin, copiii sunt expuşi aceluiaşi risc de a se infecta, iar izolarea prin care au trecut s-a dovedit a fi de două ori inutilă.

Spălatul pe mâini şi baia – un lux

Una dintre instituţiile în care ajung copiii care au rude bolnave de TBC este Centrul Ftizipneumologic de Reabilitare din Corneşti, raionul Ungheni. Instituţia în care de mai mulţi ani nu există apă curgătoare şi lipsesc condiţiile elementare de igienă aminteşte puternic de perioada postbelică. Doar terenul de joc cu câteva fiare vechi înfipte în pământ dă de înţeles că aici este totuşi o instituţie pentru copii. În interior priveliştea e şi mai dezolantă - coridoare interminabile, dormitoare în care singurul mobilier sunt paturile, baia, deschisă o dată pe săptămână şi veceul de unde vine un miros greu. În astfel de condiţii ajung să trăiască în fiecare an cel puţin 200 de copii din toată ţara pe care statul încearcă să îi protejeze de tuberculoză.

Ministerul Sănătăţii, autoritatea care patronează şcoala, pretinde că centrul din Corneşti este o instituţie de tip sanatorial, unde copiii sunt ajutaţi să îşi fortifice organismul ca să evite riscul contaminării cu tuberculoză. În realitate însă spălatul pe mâini e un lux pentru cei de aici, iar săpunul, hârtia igienică şi pasta de dinţi sunt folosite mai rar decât ar trebui. Administraţia dă vina pe lipsa apei curgătoare atunci când vorbeşte despre igiena precară.

Am ajuns la Corneşti când copiii se aflau la recreaţia mare. Cei mai mari, aranjaţi în coloană câte doi, se grăbeau la cantină - o construcţie întunecoasă, cu podea din beton, aflată în curte. Mâncarea li se aduce în nişte găleţi mari de la bucătăria situată în alt colţ al curţii.

Izolaţi, dar neprotejaţi

Foto: archiva.flux.md

La câţiva metri de cantină, lângă spălătorie, câteva femei cărau apă cu găleţile dintr-o cisternă. Apa din cele câteva fântâni de pe teritoriul instituţiei nu ajunge pentru toate necesităţile. În interiorul clădirii, care stă să cadă de veche ce este, vedem mai multe butoaie de plastic pline cu apă. Grămezile de rufe care stau direct pe podea urmează să fie trecute prin trei maşini mici de spălat.

„Avem şi o maşină mare, dar pentru a o porni am avea nevoie de vreo tonă de apă. Acestea, mai mici, se defectează repede şi trebuie să le schimbăm des. Unii copii se urinează în pat şi avem mult de spălat”, spune una dintre angajatele.

“Apă curgătoare avem doar la robinetul din bucătărie – o pompăm din una din fântânile din curte. La baie este apă numai în anumite zile” , ne explică Elena Cebanu, medic-şef al instituţiei.

Din acest motiv copiii se spală sub apă curgătoare numai o data pe săptămână. O dovedeşte şi graficul afişat pe uşa camerei de baie. În celelalte zile, copiii sunt mulţumiţi dacă se pot spăla măcar pe picioare înainte de culcare. “Avem un lighean în care se spală toţi copiii din cameră. Educatoarea ne toarnă apă din ceainic”, explică un băieţel.

“Nu le dăm jucării, căci se bat de la ele...”

În dormitoarele în care stau înghesuite unul lângă altul câteva paturi nu este nimic care să amintească că aici trăiesc copii.

Foto: archiva.flux.md

Chiar dacă ar vrea să aibă lucruri personale, nu le-ar putea păstra, pentru că din cele mai multe camere lipsesc noptierele sau dulapurile, iar covoraşe sunt în doar câteva încăperi. Copiii nu au încălţăminte de schimb, astfel încât podeaua din dormitoare e de o curăţenie îndoielnică.

În una din sălile de la parter îi găsim pe cei mai mici locatari ai centrului, copii de 2-3 ani. Încăperea unde îşi petrec mai toată ziua e sumbră şi rece. Niciun desen pe pereţi şi nici vorbă de materiale didactice, cărţi de colorat, creioane sau jocuri interactive. Nici măcar scăunele nu ajung pentru toţi, astfel încât câţiva micuţi stau direct pe podea, pe un covor strâns sul.

Singurul semn de civilizaţie este un televizor şi câteva jucării vechi şi rupte.

„Avem o cutie mai mare de jucării, sunt vechi, dar încă bune. Nu le prea dau voie să se joace cu ele căci încep a se bate şi a ţipa”, ne explică îngrijitoarea.

Instruire formală

Deoarece copiii petrec în instituţie mai multe luni (conform regulamentului – între 6-7 luni), ca să nu rămână în urmă de programul şcolar, în prima jumătate a zilei sunt organizate lecţii. Într-o sală de clasă găsim vreo 20 de copii de vârstă diferită şi din clase diferite – de la III-a până la VII-a. Deşi în instituţie există permanent copii în toate cele patru clase primare, aici sunt angajate doar trei cadre didactice. În timp ce copiii de clasa a IV-a citesc un text, profesoara lucrează cu cei din alte clase, apoi invers. Chiar şi aşa, copiii nu învaţă toate obiectele din programa şcolară. Astfel, elevii din clasele mari nu învaţă limbi străine şi întâlnesc greutăţi atunci când pleacă de aici.

La rândul lor, profesorii spun că fac tot ce le stă în puteri ca să asigure copiilor accesul la carte. „Avem şi copii care nu ştiu alfabetul şi nu ştiu a-şi scrie numele, deşi în satele de unde au venit erau în clasa VIII-a. Toate acestea îi învăţăm noi”, spune Viorelia Bânzari, profesoara care predă mai multe discipline în clase diferite.

Medicul-şef al instituţiei afirmă că a încercat de mai multe ori să înscrie copiii la şcoala din Corneşti, ca să beneficieze de o instruire de calitate, iar la centru să urmeze doar tratamentul. Spune însă că a renunţat întrucât părinţii copiilor din sat şi administraţia şcolii s-au opus.

Copiii – în izolare, părinţii – peste hotare

Foto: archiva.flux.md

Reforma instituţiilor rezidenţiale lansată acum cinci ani încă nu a ajuns la Corneşti. Astfel, în timp ce în alte instituţii plasamentele nu se acceptă în lipsa unei decizii a comisiei raionale pentru protecţia copiilor în dificultate, la centrul de la Corneşti există alte reguli şi alte tradiţii. Cei mai mulţi copiii ajung aici în baza unei îndreptări eliberate de medicul ftiziopulmonolog din raion. Niciunul dintre cei care a venit aici cu o astfel de îndreptare nu a fost bolnav de tuberculoză. Doar un număr mic de copii vin la centru după ce s-au tratat de tuberculoză în condiţii de spital.

Pentru că nimeni nu urmăreşte ca părinţii acestor copii să se trateze, iar problemele familiei să se rezolve, unii ajung aici şi de 2-3 ori. Astfel, lipsa unui control strict din partea statului generează posibilităţi de a manipula sistemul şi a recurge la plasament în mod nejustificat. Este şi cazul a trei fraţi din raionul Călăraşi - Daniela, Ștefan şi Sveatoslav - dintre care cel mai mare are opt ani, iar cel mai mic – trei. Surse din cadrul direcţiei raionale de Asistenţă socială ne-au comunicat că cei trei copii au fost plasaţi la centrul din Corneşti pentru a doua oară deşi în familia lor nu a fost nimeni bolnav de tuberculoză. Adevăratul motiv pentru care ei au ajuns în această instituţie este sărăcia de acasă. După ce i-a adus la centru, mama lor a plecat să muncească în Federaţia Rusă.

Şi mama Marinei, o adolescentă de 15 ani, este plecată la Moscova. Fata a ajuns aici împreună cu patru fraţi ai săi pentru că mătuşa care locuia cu ei s-a îmbolnăvit de tuberculoză. După ce şi-a văzut copiii plasaţi în instituţie pentru o durată mai mare, femeia a plecat să muncească peste hotare.

Olguţa, o altă locatară a centrului, a venit la Corneşti acum 7 luni, împreună cu cei trei fraţi. Tatăl lor a murit de tuberculoză, iar mama a plecat să muncească peste hotare. Spre deosebire de fraţii săi mai mici, Olguţa nu ştie să scrie şi nici să citească. Fata a mers la şcoala din sat numai atunci când o lăsa mama. Mereu avea ceva de făcut pe lângă casă şi, în plus, trebuia să-şi dădăcească fraţii. La centru fata a învăţat câte ceva, iar acum aşteaptă să poată pleca acasă pentru că programul de recuperare s-a încheiat. Cei patru copii spun, însă, că nu pot lua legătura cu mama. Numărul de telefon indicat de femeie în fişa personală este greşit. Acum ei nu mai beneficiază de niciun fel de tratament şi stau aici doar pentru că nu au unde se duce.

Nimeni nu urmăreşte ca pericolul contaminării cu TBC să fie exclus

Aşteaptă să fie luate de la centru şi două gemene din sudul ţării - Marina şi Iulia. Fetele, care au opt ani, au ajuns aici pentru că mama lor s-a îmbolnăvit. Spre deosebire de mulţi alţi copii care după ce stau la centru se reîntorc în focarele de tuberculoză, fetele vor merge întrun centru de plasament până când mama lor se va trata definitiv.

Administraţia instituţiei recunoaşte că nu colaborează cu secţiile de asistenţă socială, astfel încât nicio structură nu urmăreşte ca această perioadă de recuperare, plătită din banii statului, să nu fie în van.

Reintegrarea copiilor din Centrul ftiziopneumologic nu este coordonată cu autorităţile locale după expirarea perioadei de aflare în instituţie. Familia biologică sau extinsă nu prezintă nici un act precum că cei de acasă sunt sănătoşi şi nu prezintă pericol pentru copil. Medicul-şef Elena Cebanu afirmă că foarte mulţi copii ajung la centru în mod repetat, deoarece părinţii nu se tratează. Unii copii ajung să facă boala, chiar dacă statul a investit de mai multe ori în reabilitarea lor.

Buget de milioane pentru un confort discutabil

Potrivit administraţiei centrului, costul mediu pentru întreţinerea unui copil se ridică la 42 de mii de lei pe an. În ultmii trei ani, bugetul alocat instituţiei a fost într-o continuă majorare, ajungând în anul curent la peste 5 mln lei. Deşi statul alocă mai mulţi bani, condiţiile rămân neschimbate.

Conform unor normative stabilite încă în 2009 de Guvern, pentru alimentarea copiilor ar trebui să se aloce nu mai puţin de 44 de lei pe zi. În realitate costul pentru hrana copiilor este redusă exact cu 30 la sută şi constituie nu mai mult de 30 de lei pe zi. Din aceşti bani, administraţia instituţiei trebuie să le asigure copiilor cinci mese pe zi.

Se economiseşte drastic şi la asigurarea cu medicamente. Astfel, pentru acestea se alocă exact de două ori mai puţini bani, 5 lei pe zi, în loc de 11 lei cât prevăd normativele.

Deşi pare enorm, bugetul instituţiei nu prevede bani pentru procurarea hainelor şi încălţămintei pentru copii. Pe cei mai mulţi i-am găsit încălţaţi în şlapi vechi de gumă şi în haine ponosite. Angajaţii instituţiei ne-au spus că hainele şi încălţămintea pe care le poartă copiii sunt din donaţii. Cei mai mulţi nu au ce aduce de acasă, unde în majoritatea cazurilor domneşte sărăcia.

Deşi este o instituţie pentru copii, centrul de la Corneşti nu are şi nici nu a avut un psiholog în statele de personal. Mulţi dintre cei care se află aici ar avea nevoie de consultaţia unui astfel de specialist, ţinând cont că despărţirea de casă şi de părinţi e o traumă pentru fiecare copil. Astfel, tentativele de evadare sunt numeroase, iar personalul face faţă cu greu acestor situaţii.

În loc să reformeze instituţia, care nu corespunde rigorilor unui centru pentru copii, în anul curent Ministerul Sănătăţii a alocat un milion de lei pentru reconstrucţia faţadei şi reparaţia căilor de acces în clădire.

Izolarea copiilor din familiile cu tuberculoză – nejustificată

Experţii în sănătate publică cred că izolarea copiilor din familiile cu tuberculoză nu este justificată, deoarece instituţiile rezidenţiale, ca şi spitalele, sunt o sursă de infecţie. Viorel Soltan, directorul Centrului de Politici şi Analize în Sănătate (PAS) consideră că statul trebuie să îi determine pe bolnavii de tuberculoză să urmeze tratamentul şi nu să izoleze copii.

„Este suficient ca bolnavii să primească tratamentul o săptămână pentru ca virulenţa, sau capacitatea de a-i infecta pe ceilalţi să se reducă considerabil”, susţine expertul.

Totodată, Viorel Soltan crede că persoanele infectate cu tuberculoză ar putea să se vindece mai repede şi mai uşor dacă ar beneficia de tratament ambulatoriu şi nu ar fi izolate în spitale. O cercetare realizată de Centrul de Politici şi Analize în Sănătate (PAS) arată că în spitale pacienţii preiau forme mai grave ale tuberculozei, rezistente la antibiotice, care ulterior necesită costuri mult mai mari pentru tratament.

„În spital trebuie să meargă cei cu forme grave, dar spitalul nu trebuie utilizat ca izolare. Foarte multe argumente sunt ca ei sunt contagioşi, se teme tot satul şi ei trebuie izolaţi. La momentul în care iniţiezi tratamentul, virulenţa scade brusc, practic, după trei săptămâni de tratament este imposibil să te îmbolnăveşti de la el”, spune Viorel Soltan.

Potrivit datelor Ministerului Sănătăţii, incidenţa cazurilor noi de tuberculoză în rândul copiilor, în anii 2005-2011 a fost în descreştere. Astfel, dacă în anul 2005 erau înregistrate 31,2 cazuri la 100 mii de locuitori, în 2011 numărul acestora a constituit 26,4 la 100 mii de locuitori.

Investigaţia a fost realizată în cadrul campaniei „Jurnaliştii pentru şanse egale şi diversitate", desfăşurată de Centrul de Investigaţii Jurnalistice cu suportul Programului Egalitate şi Participare Civică al Fundaţiei Soros-Moldova.

Materialele de pe platforma www.investigatii.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice.

Comentarii