Drepturile omului

O generație de analfabeți?

În R. Moldova există zeci, dacă nu chiar sute de copii de vârsta lor care nu știu a citi și a scrie. Spre deosebire de eroii noștri care, într-un târziu, au revenit la școală, mulți tineri analfabeți nu mai ajung să învețe literele pentru că le este jenă să stea într-o bancă cu elevi din clasele primare și pentru că viața și vârsta pe care o au le dictează alte interese.

Înainte de a elabora strategii de computerizare a școlilor, Guvernul ar trebui să le asigure copiilor dreptul la învățătură

Problema școlarizării copiilor se află în vizorul mai multor structuri - Ministerul Educației și Tineretului, direcțiile raionale de învățământ, primăriile, asistenții sociali, administrațiile școlare, comisiile pentru minori. Cu toate acestea, R. Moldova continuă să se confrunte cu un fenomen rușinos - cel al abandonului școlar. Este greu de perceput, dar în secolul al XXI-lea, la noi sute de copii și adolescenți nu merg la școală și nu pot să scrie și să citească. Analizele ministerului de profil arată că, în majoritatea cazurilor, acești copii provin fie din familii în care părinții sunt plecați să muncească la negru peste hotare, fie aflate la limita subzistenței sau în care părinții sunt alcoolici.

La 15 ani - în clasa II

Sărăcia i-a făcut să uite de școală

 

Ion si Dumitru clasa II.jpg

De două ori mai înalți și mai în vârstă decât ceilalți colegi de clasă, Dumitru și Ion, doi frați de 15 și 14 ani din Orhei, sunt astăzi elevi în clasa a II-a. După o pauză de șapte ani, frații au revenit pe băncile școlii tot în clasa pe care nu au putut-o absolvi cu ani buni în urmă. Alți doi frați de-ai lor, Grigore, de 13 ani și Nicolae, de 11 ani, învață în clasa I, la aceeași instituție: gimnaziul internat din or. Orhei. În timp ce copiii de seama lor însușesc teorema lui Pitagora și legea gravitației, cei patru frați abia au învățat alfabetul și încearcă să citească pe silabe.

 

Cazul acestor copii nu este singular. În R. Moldova există zeci, dacă nu chiar sute de copii de vârsta lor care nu știu a citi și a scrie. Spre deosebire de eroii noștri care, într-un târziu, au revenit la școală, mulți tineri analfabeți nu mai ajung să învețe literele pentru că le este jenă să stea într-o bancă cu elevi din clasele primare și pentru că viața și vârsta pe care o au le dictează alte interese.

Din clasa a IV-a - la armată...

„După clasa a IV-a ar putea să mă ia la armată”, ne spune Dumitru, elev în clasa a II care peste o lună va împlini 16 ani. Acum câteva zile, băiatul a fost luat la evidența comisariatului militar și în doi ani este așteptat să facă armata. În timp ce copiii de vârsta lui vor intra la facultate, Dumitru și fratele lui Ion abia vor absolvi clasele primare.

Conform Legii Învățământului, frecventarea obligatorie a școlii încetează la sfârșitul anului de învățământ în care elevul atinge vârsta de 16 ani. În cazul lui Dumitru, administrația școlii va face o excepție și îi va permite să rămână în școală încă doi ani, până la majorat. Ce se va întâmpla după aceasta? Singura posibilitate oferită de legislația în vigoare este să frecventeze școala serală, pentru a obține diploma de studii gimnaziale. În R. Moldova există doar șapte școli serale. Pentru Dumitru, ca și pentru ceilalți frați ai săi, dar și pentru alți copii analfabeți proveniți din familii sărace, școala serală este un lux de nepermis.

Ion și Dumitru sunt dintr-o familie numeroasă. Mama lor, Ecaterina, o femeie de vreo 45 de ani, a adus pe lume opt copii, trei dintre care sunt deja căsătoriți. E nevoită să lupte de una singură cu greutățile vieții. Soțul a părăsit-o, speriat de avalanșa de probleme. Femeia muncește cu ziua ca să-și întrețină copiii, deși uneori nu le poate da nici măcar o coajă de pâine la micul dejun. Iarna e un adevărat blestem pentru familie - nu au pe ce cumpăra lemne și sunt nevoiți să îndure frigul. Nenorocirile familiei au început acum șapte ani când casa în care s-au născut și au copilărit s-a ruinat. După prăbușirea casei, copiii n-au mai mers la școală. În scurt timp, familia a părăsit satul de baștină și cu toții au trecut cu traiul la oraș, în Orhei. Aici, zice mama copiilor, sunt mai multe posibilități de câștig. Preocupați de grijile cotidiene, ea „a uitat” să-i înscrie pe copii la școală. Pentru că familia stă la Orhei neoficial - nu au viză de reședință și nici domiciliu permanent - cei patru frați nu figurau oficial în listele copiilor școlarizați sau neșcolarizați. Cei patru frați au ajuns pe băncile școlii în urma intervenției angajaților Secției de asistență socială din Orhei, care i-au găsit, au aflat necazurile lor și i-au înscris la școală.

„Autoritățile se supără atunci când abordăm problema abandonului școlar și înrăutățim statisticile privind școlarizarea. Avem însă o realitate pe care nu o putem ascunde: unii părinți nu-și dau copiii la școală fie din cauza sărăciei, fie a iresponsabilității. Este un fenomen complex care trebuie abordat în ansamblu”, susține Elizaveta Iurcu, specialist principal în cadrul Secției de asistență socială și protecție a familiei din raionul Orhei.

De multe ori, familiile sărace își pun copiii să muncească în loc să-i dea la școală. Ele nu au bani să cumpere rechizite școlare și să achite taxele de închiriere a manualelor. Ajutorul din partea statului se rezumă la 100 de lei, o sumă mizeră în condițiile în care pregătirea copilului pentru școală te costă de 10-15 ori mai mult. În unele cazuri, nici acești bani nu ajung la familiile care au cu adevărat nevoie de ajutor bănesc. Este și cazul dnei Ecaterina care nu știa că, în calitatea sa de mamă solitară cu mulți copii, trebuie să beneficieze de ajutor pentru școlarizare, dar și de scutirea plăților pentru închirierea manualelor. „Dacă îmi spunea cineva că nu va trebui să plătesc pentru cărți și rechizite, îi dam demult la învățătură”, spune dna Ecaterina.

La școală - pentru o porție de mâncare

 

Diana clasa I

Tămărica este o excepție norocoasă a familiei sale care locuiește tot în Orhei. Ea este singura din cele patru surori care a mers la școală la vârsta și în clasa potrivită, adică la șapte ani și în clasa I. În aceeași clasă cu ea învață alte două surori - Nina (de 13 ani) și Diana (de 11 ani). Cristina, cea mai mare, care va împlini în curând 15 ani, așteaptă de pe o zi pe alta să i se perfecteze actele ca să poată merge și ea în clasa I. La început, nici nu vroia să audă de școală, ducându-le însă pe cele mici la lecții și asistând uneori la ore, Cristina a prins gustul cărții și acum este nerăbdătoare să învețe a scrie și a citi.

 

Mama lor, dna Elena, spune că de când și-a dat fetele la școală e mai împăcată cu sine însăși, pentru că acolo fetele stau la loc cald și sunt hrănite la timp. Sărăcia și nesiguranța zilei de mâine planează de mai mulți ani asupra acestei familii în care mama ține locul ambilor părinți. „Lucrez cu ziua și când fac un ban, au și copiii mei de mâncare”, spune femeia.

Specialiștii de la Direcția de învățământ și cei de la asistență socială din Orhei ne-au asigurat că au încercat de mai multe ori să o convingă pe femeie să-și înscrie fetele la școală, dar fără niciun rezultat. Grijile mamei se reduceau la bucata de pâine pe care trebuia să le-o pună seara pe masă și la tavanul casei, care stă să cadă. În ajun de 1 septembrie, ea a fost chemată la primărie, unde i s-a dat un ajutor de câte o sută de lei pentru fiecare copil pe care urma să-l înscrie la școală. Abia a reușit să le cumpere fetelor niște rochițe ieftine și șlapi de gumă ca să aibă cu ce merge la lecții. Un argument în favoarea școlarizării a fost și faptul că nu a trebuit să plătească pentru cărți și caiete. Dacă ar fi fost necesare atare cheltuieli, le-ar fi luat înapoi acasă - n-o mai ținea buzunarul.

Cărțile și ziarele - bune doar pentru răsucit țigări...

Virgiliu și Victor, doi gemeni de 14 ani din raionul Soroca, au abandonat școala înainte de a prinde gustul învățăturii și a învăța să citească. Acum fac haz de sora lor geamănă, care se ține de carte. Părinții lor s-au înfrățit de mult cu paharul și nu au un loc stabil de lucru. Ca să se întrețină, cei doi băieți muncesc cu ziua pe la consătenii mai înstăriți. Vara pasc vitele satului sau prășesc, iar toamna adună roadele și sapă grădinile. Frații sunt la mare căutare și nu acceptă orice ofertă. Iarna le vine mai greu cu de-ale gurii pentru că nu prea au de lucru. Cărțile și ziarele le servesc numai la răsucit țigări. Visul lor cel mai mare este să poată agonisi niște bani ca să plece în Ucraina, acolo unde muncesc de câțiva ani frații lor mai mari, care, la fel, au abandonat școala încă din clasele primare. Primăria își amintește de ei, mai ales în prag de an școlar, când îi cheamă pe părinți „la covor”. Ca să justifice ajutorul primit de la primărie, Virgiliu și Victor mai treceau pe la școală în primele zile de septembrie, după care uitau de ea pentru încă un an.

Duși la școală cu poliția

În raionul Cahul erau înregistrați la începutul acestui an de studii 51 de copii neșcolarizați. Unii dintre aceștia nu frecventau școala pentru că mai aveau de lucru pe câmp, alături de părinți, alții pentru că nu aveau cu ce se îmbrăca. Statistica era completată și de copiii plecați pentru perioada de vară la părinții lor care muncesc peste hotare. Acum, în raion sunt înregistrate trei cazuri de neșcolarizare și 13 - de abandon școlar.

Specialiștii Direcției de învățământ din Cahul ne-a spus că și-au îmbunătățit statisticile și datorită ajutorului oferit de poliție. Oamenii legii împreună cu reprezentanții comisiei pentru minori au mers în fiecare familie și i-au convins pe părinți să-și dea copiii la școală. „Am fost nevoiți să le citim legislația și să-i prevenim că ar putea fi amendați. Totuși, penalizările financiare nu sunt cea mai bună practică, ținând cont de faptul că e vorba de familii sărace”, spune Ludmila Drucinschi, specialist la Direcția de învățământ din raionul Cahul.

Categoric împotriva școlii

 

Gheorghe clasa I.jpg

Unul dintre cazurile de neșcolarizare din raionul Cahul este cel al lui Artur, un băiat de 15 ani, care nu a mers niciodată la școală pentru că mama sa este categoric împotrivă. Femeia spune că nimeni n-o poate convinge să-și dea copilul la carte și că, impunându-i acest lucru, autoritățile de fapt „încalcă drepturile copilului”. Primăria și administrația școlii sunt obligate prin lege să ceară școlarizarea copilului până când acesta împlinește 16 ani, adică, în cazul lui Artur, încă un an, după care situația sa este la discreția familiei. Tot la Cahul, un alt băiat, Oleg, a renunțat la studii pentru că trebuie să muncească ca să se întrețină. El locuiește de mai mulți ani de unul singur în casa părinților. Aceștia l-au abandonat după ce au divorțat și s-au recăsătorit, aflându-se acum în diferite raioane ale republicii. Directorul școlii l-a chemat la lecții, dar băiatul nu calcă pragul școlii pentru că se stingherește să învețe alături de copii cu mult mai mici decât el.

 

Din clasa I - la închisoare

Zeci de adolescenți din R.Moldova ajung să învețe alfabetul la... închisoare. Printre copiii aflați în conflict cu legea, numărul celor care nu au stat nicio zi pe băncile școlii depășește 10%, ne-a relatat Igor Cepraga, șef-interimar de direcție la Departamentul instituții penitenciare.

Atâta timp cât se află în detenție preventivă minorii nu frecventează școala. După pronunțarea sentinței, băieții condamnați sunt transferați la penitenciarul de la Lipcani, unde pot să termine gimnaziul. Fetele condamnate sunt transferate la penitenciarul de femei de la Rusca, unde nu au posibilitatea să-și continue învățătura. Administrația închisorii de la Rusca spune că numărul fetelor condamnate este mult mai mic în comparație cu cel al băieților și de aceea nu-și permite luxul să deschidă o școală și să angajeze profesori.

Deși majoritatea băieților care nimeresc la penitenciarul din Lipcani au trecut de mult de vârsta elevilor din clasele primare, acum doi ani aici a fost deschisă în premieră clasa I. Tineri de 13-15 ani învață să scrie și să citească, apoi trec direct în clasele gimnaziale din cadrul penitenciarului. Anual, de „serviciile de alfabetizare” beneficiază circa 15-20 de deținuți de la Lipcani, ne-a spus Igor Cepraga. Absolvenții clasei a IX-a susțin o testare, la fel ca toți elevii din instituțiile preuniversitare din republică. Încolo se deplasează chiar și asistenți de la Ministerul Educației și Tineretului. Diploma pe care o obțin le permite să însușească o profesie la o școală profesională sau să-și continue studiile. Cei care sunt mai sârguincioși pot ieși la libertate având specialitatea de lemnar sau lăcătuș, învățată aici.

Avem o legislația prea blândă

Potrivit informațiilor oferite de Ministerul Educației și Tineretului, în acest an de studii în R. Moldova sunt înregistrați 28 de copii neșcolarizați. Cât privește statistica privitoare la copiii care abandonează școală, specialiștii de la minister ne-au spus că nu au sistematizat încă aceste date. Anual, sute de copii se lasă de studii, pe fundalul sărăciei tot mai pronunțate, dar și al unei legislații permisive, prea blânde. „Analizele ministerului arată că, de obicei, abandonează școala copiii ai căror părinți sunt plecați peste hotare, sau care provin din familii socialmente vulnerabile. Adesea aceștia au părinți alcoolici”, a declarat Ala Nichitcenco, șef adjunct de direcție la Ministerul Educației și Tineretului, precizând că „fenomenul abandonului școlar are un caracter sezonier și ia amploare odată cu răcirea vremii”.

Riscul abandonului școlar este mare și în cazul copiilor nevoiți să meargă la școală în localitățile vecine. Potrivit datelor Ministerului Educației și Tineretului, circa zece mii de copii fac zilnic naveta în alte localități pentru că în satele în care locuiesc nu există școli. Aceste categorii de copii renunță, de regulă, la școală pe timp de iarnă și reiau învățătura abia după ce se desprimăvărează. În final, și ei pot completa rândurile copiilor care abandonează școala.

Există, precum spuneam, și cazuri în care copiii sunt impuși să renunțe la școală de către părinții lor. Legislația în domeniul învățământului prevede penalizarea unor astfel de părinți, ei pot fi amendați sau chiar decăzuți din drepturile părintești. În realitate, însă, acest lucru nu se întâmplă pentru că, de regulă, familiile sunt foarte sărace, iar privarea de drepturi părintești ar însemna o nouă problemă pentru autorități. Specialiștii Ministerului Educației și Tineretului nu ne-au putut spune dacă aceste prevederi ale legii au fost puse în aplicare măcar într-un singur caz.

În concluzie

Așadar, cine se face vinovat de generația de analfabeți care crește astăzi în R. Moldova? E o întrebare ce necesită un răspuns colectiv. Cert însă e faptul că o bună parte din vină ar trebui să și-o asume autoritățile locale și, nu în ultimul rând, responsabilii din domeniul educației. E bine că Guvernul elaborează strategii de computerizare a școlilor, dar de ce nu le asigură mai întâi copiilor dreptul la carte? De ce nu ar aduce, înainte de toate, fiecare copil în școală și abia după asta să aducă în fiecare școală câte un calculator?

Materialele de pe platforma www.investigatii.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice.

Comentarii