În perioada 2007-2009 jurnaliştii de la publicaţia CUVÂNTUL din Rezina în colaborare cu Centrul de Investigaţii Jurnalistice au realizat un ciclu de anchete despre modul fraudulos de privatizare a complexului de gaze din R. Moldova şi prejudiciul enorm adus în urma acestei afaceri. O scrisoare ajunsă recent la redacţia săptămânalului CUVÂNTUL de la primarul satului Ciulucani, Teleneşti, Andrei Ciubotaru, ne-a făcut să reluăm investigarea abuzurilor admise de compania monopolistă SA ”Moldovagaz”, dar şi a modului cum au fost cheltuiți banii publici în procesul de lărgire a reţelelor de aprovizionare cu gaze.

Pe banii consumatorilor SA ”Moldovagaz” şi-a făcut averi de miliarde

Programul naţional de aprovizionarea a populaţiei cu gaze naturale, promovat cu mare tam-tam de guvernarea comunistă şi nu numai, a arătat că statul, a cărui menire e să-şi protejeze cetăţenii, în realitate pactizează cu clanurile şi monopolurile. Un comerciant care doreşte să-şi dezvolte afacerea în primul rând închiriază sau îşi construieşte noi spaţii comerciale. Vânzătorul-monopolist de gaze naturale SA”Moldovagaz”, cu susţinerea autorităţilor, pe finanţele publice şi banii populaţiei, şi-a lărgit reţelele de distribuire a gazelor, sporindu-şi astfel averea şi buzunărind nemilos consumatorii. Graţie acestui Program, consumatorii au fost transformaţi în clienţi ai vânzătorului-monopolist de gaze naturale SA „Moldovagaz”.

Sătenii au acoperit în întregime sau parţial costurile reţelelor de gaze

Imaginaţi-vă că un negustor vine la potenţialii săi cumpărători şi le spune: „Vreţi marfă? Construiţi-mi magazin. Stăpân al magazinului voi fi eu, iar în preţul mărfii voi include şi recuperarea investiţiilor făcute din buzunarul vostru, care vor rămâne la dispoziţia mea”. Absurd? Desigur! Dar în Moldova anume astfel au fost „aranjate” relaţiile între SA „Moldovagaz”, autorităţile publice, agenţi economici şi miile de cetăţeni care au vrut să-şi conecteze imobilele la reţeaua de gaze naturale. Prin însăşi politica promovată de autorităţile statale ei au fost impuşi să construiască pe cont propriu reţelele de distribuţie a gazelor, prin intermediul cărora „Moldovagaz” să aducă şi să le vândă marfa sa. „Moldovagaz” n-a îndemnat pe nimeni să investească în reţelele de distribuţie a gazelor. De acest lucru s-au ocupat Guvernul şi autorităţile publice locale. Prin două hotărâri, emise în 2001 şi în 2002 - nr.1492 şi nr.1643 - guvernul Tarlev a dispus că cetăţenii, alături de primării şi agenţii economici, vor finanţa lucrările de construcţie-montare a reţelelor din interiorul localităţilor. Până la urmă, cu mici excepţii, cea mai mare parte a cheltuielilor au suportat-o oamenii. De exemplu, în 9 din 12 localităţi din raionul Teleneşti cetăţenii au acoperit în întregime celtuielile pentru construcţia reţelelor de aprovizionare cu gaze. În satul Chiştelniţa, aceste costuri s-au ridicat la aproape 3 milioane de lei, în Verejeni - la peste 2 mln., Scorţeni - 1,2 mln., Sărătenii Vechi - 1,5 mln., Ineşti - 1 mln., Ratuş - cca 800 mii de lei. Fiecare gospodărie a investit în reţele de la 5000 până la 7000 de lei. Iar în satul Zahareuca, în care lungimea reţelelor raportată la numărul de consumatori este mult mai mare, sătenilor le-a revenit să plătească câte 9 mii de lei de gospodărie.

Din câte cunoaştem, la fel s-a întâmplat şi în alte raioane. Conform unui studiu al IDIS „Viitorul”, la 1 iulie 2007, adică în doar cinci ani de la demararea Programului naţional de gazificare, SA„Moldovagaz” a ajuns să gestioneze gazoducte noi în valoare de circa 3,5 miliarde de lei, în care vânzătorul de gaze nu investise niciun bănuţ. Uriaşa sumă a fost pur şi simplu stoarsă din buzunarele peticite ale populaţiei şi bugetelor publice: 2,2 miliarde (63%) - nemijlocit de la populaţie, iar 1,3 miliarde lei - din bugetele publice, adică tot din buzunarul populaţiei. Nu cunoaştem costul reţelelor cu care s-a căpătuit gratuit SA ”Moldovagaz” după 1 iulie 2007, dar suma este, din câte se pare, la fel de solidă. În 2008, sub presiunea populaţiei nemulţumite, guvernul Greceanâi a emis Hotărârea nr. 597, prin care recomanda administraţiei publice locale să inventarieze, conform situaţiei din 1 mai 2008, reţelele de gaze naturale construite din bugetul public, precum şi cele construite pe banii oamenilor şi ai agenţilor economici. Hotărârea în cauză obliga autorităţile locale să legalizeze dreptul de proprietate al investitorilor asupra acestor reţele. Ministerele Economiei şi Finanţelor, Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru aveau sarcini concrete privind realizarea acestei hotărâri, dar totul a rămas numai pe hârtie.

În acelaşi an, 2008, Guvernul, prin Hotărârea nr. 715, stabileşte ca potenţialii consumatori să achite un tarif unic de 2.970 lei pentru conectarea la reţeaua de gaze. Hotărârea a fost prezentată drept triumf al dreptăţii. Presa îl cita pe Vitalie Iurcu, pe atunci director general al Agenției Naționale deReglementare în Energetică (ANRE), care declarase că tariful unic „va contribui la crearea unui cadru echitabil şi nediscriminatoriu pentru accesul potenţialilor consumatori casnici la reţelele de distribuţie a gazelor”.

La punctul 11 al deciziei respective, citim: „...în condiţiile când numărul consumatorilor constituie mai puţin de 50 la suta din numărul potenţialilor consumatori din strada sau cartierul respectiv al localităţii, titularii de licenţe pentru distribuţia gazelor naturale sunt în drept să solicite alocarea mijloacelor financiare suplimentare”. Clar: unii cetăţeni plătesc 2.970 lei, iar alţii trebuie să plătească mai mult. Dar nu e totul. Şi mai grav e faptul că suma de 2.970 lei apare în hotărârea sus-menţionată ca „tarif pentru servicii”. Astfel, Guvernul transformă investiţia cetăţenilor în taxă pentru servicii. În plus, un simplu calcul estimativ arată că în situaţia în care numărul beneficiarilor e de 50 la sută, costul reţelelor poate fi acoperit aproape sau chiar în întregime din banii acestora. În concluzie: din „mila” Guvernului Greceanâi, populaţia continua să finanţeze construcţia reţelelor de distribuţie a gazelor, dar de acum încolo fără vreun drept asupra lor.

„Vin ai noştri, pleacă-ai noştri...”

Odată cu instalarea la putere a AIE-1 a apărut un licăr de speranţă. Şi aceasta pentru că, aflându-se în opoziţie, actualii guvernanţi criticau dur modul în care guvernarea comunistă înfăptuia Programul naţional de gazificare. La începutul lui februarie 2010, guvernarea liberal-democratică adoptă o nouă lege cu privire la gazele naturale, al cărei conținut a spulberat toate aşteptările. Articolul 23 - „Dreptul de uz (folosinţă) asupra proprietăţii unui terţ” nici măcar nu pomeneşte că operatorii reţelelor de distribuţie au vreo obligaţie faţă de cetăţenii care au finanţat construcţia acestor reţele. Singura schimbare în favoarea cetăţenilor o găsim la articolul 42: „Cheltuielile de extindere a reţelelor de distribuţie a gazelor naturale le suportă operatorii reţelelor de distribuţie”, dar şi ea a rămas literă moartă.

La un an de la apariţia legii, toate au rămas pe vechi. Locuitorii satelor şi oraşelor sunt nevoiţi să plătească în continuare pentru construcţia reţelelor, iar în multe cazuri chiar şi pentru lucrările de proiectare. În plus, cetăţenii-investitori continuă să achite facturi în care este trecut şi tariful de distribuţie a gazelor. Acest tarif include: uzura reţelei de distribuţie, recuperarea investiţiei, alte costuri. E o situaţie absurdă: „Moldovagaz” nu se mulţumeşte cu faptul că exploatează fără plată reţelele construite pe banii populaţiei, ci mai şi „recuperă investiţia” făcută din buzunarele... investitorilor (!!!). Or, în mod firesc, „Moldovagaz” ar trebui să le plătească investitorilor pentru că exploatează bunurile lor. Între timp, tariful de distribuţie creşte vertiginos: de la 342,94 lei (fără TVA) pentru 1000 m³ în 2008 - la 590,87 lei /1000 m³ (fără TVA) în 2011. Cine va explica de ce actuala guvernare liberal-democrată a conservat modelul de gazificare ticălos, zămislit şi promovat ani la rând de guvernarea comunistă?

Moldova a dăruit „Gazprom”-ului 89% din magistralele de gaze

În studiul „Expirarea contractului dintre Gazprom şi Moldovagaz – noi oportunităţi de consolidare a securităţii energetice a Republicii Moldova” (septembrie 2010), expertul IDIS „Viitorul” Ion Muntean menţiona: „În 1994 prin decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr. 140, cu privire la perfecţionarea dirijării sistemului unic de stat pentru aprovizionarea cu gaze, are loc fondarea concernului de stat „Moldova-Gaz”, în componenţa căruia au fost incluse iniţial 51 de întreprinderi specializate. Mai târziu, Curtea de Conturi constatase că „fondarea concernului, cât şi principiile de includere şi ieşire a întreprinderilor din componenţa acestuia contravin prevederilor Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi”.

Un an mai târziu, conform Hotărârii Parlamentului nr.611-XIII din 27.10.95 „Cu privire la proiectul individual de privatizare şi reorganizare a întreprinderilor Concernului „Moldova-Gaz”, este creată societatea pe acţiuni mixtă moldo-rusă de tip închis „Gazsnabtranzit”, în componenţa căreia este inclusă întreprinderea „Moldovatransgaz”. Conform Hotărârii Legislativului nr. 305-XIII din iunie 1994, părţii ruse urma să i se transmită cu titlu de cotă-parte în capitalul social şi în contul achitării datoriei R. Moldova faţă de „Gazprom” o parte din patrimoniul Concernului „Moldova-Gaz”. La începutul anului 1994, datoria Moldovei către Gazprom era de 22,2 milioane USD, inclusiv 14,3 milioane USD reveneau regiunii transnistrene. Guvernul acceptă contractul de constituire al S.A. „Gazsnabtranzit”, potrivit caruia capitalul social se va forma din contul patrimoniului întreprinderii „Moldovatransgaz” şi direcţiei regionale „Tiraspoltransgaz”, în proprietatea acesteia transmiţându-se un patrimoniu în sumă de 104 milioane USD. Astfel Gazprom-ul primeşte practic pe gratis 50% din proprietatea asupra sistemului de gazoducte magistrale ale RepubliciiMoldova, care, potrivit experţilor, înainte de cedare au fost subevaluate în raport de 9:1. Prin urmare, Republica Moldova a făcut pentru ”Gazprom” o reducere de preţ de 89% la vânzarea unei părţi a gazoductelor magistrale.

În anul 1998 are loc reorganizarea Concernului de stat „Moldova-Gaz” în societate pe acţiuni S.A. „Moldovagaz”, prin comasarea concernului cu întreprinderea mixtă moldo-rusă ”Aprogaztranzit” (noua denumire a S.A. „Gazsnabtarnzit”). Capitalul social în valoare de 290,6 milioane USD, inclusiv 78,1 milioane USD, proprietate amplasată pe teritoriul Transnistriei, era divizat după cum urmează: 50,02% au revenit „Gazprom”, 36,56% – Republicii Moldova şi 13,42% – Transnistriei.

”În Hotărârea de Guvern nr.1068 din 21 octombrie 1998 se menţiona că valoarea patrimoniului complexului de gaze este preliminară, Departamentul Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat urmând să efectueze, în 1999, prin intermediul unei organizaţii internaţionale de audit, reevaluarea lui şi rectificarea capitalului social, dar şi a cotelor-părţi ale fondatorilor şi a datoriilor către furnizorii de gaze, lucru care nu s-a mai desfăşurat şi poate servi drept temei pentru invalidarea contractului de constituire a S.A. „Moldovagaz„, afirmă expertul Ion Munteanu în studiul „Expirarea contractului dintre Gazprom şi Moldovagaz – noi oportunităţi de consolidare a securităţii energetice a Republicii Moldova„.

Sute de milioane de lei îngropate în magistrale inutile

Multe semne de întrebare trezeşte şi campania de „gazificare” a Republicii Moldova, desfăşurată de guvernarea comunistă începând cu anul 2001. Acum se vede foarte clar că Programul Naţional de gazificare, care a durat aproape un deceniu, a fost, de fapt, o acțiune de spălare a banilor publici şi resurselor cetăţenilor în interesul celor de la guvernare şi a ortacilor lor, poporul alegându-se, de fapt, în urma acestei operaţiuni, cu borta covrigului. Sute de milioane de lei din haznaua publică, în loc să fie utilizate pentru necesităţi mult mai prioritare, au fost cheltuite pentru construcţia a sute de kilometri de magistrale de presiune înaltă, care nu se ştie dacă vor fi folosite vre-o dată.

Conform unor informaţii publicate pe site-ul Ministerului Economiei, din 2001, în cadrul Programului Naţional de aprovizionare cu gaze a Republicii Moldova, la reţeaua de gaze naturale au fost conectate circa 900 de localităţi din cele 1531 existente. In acest scop numai din bugetul de stat au fost cheltuiţi aproape 1 mlrd de lei. Guvernarea comunistă se lăuda de la toate tribunele că datorită acestui program s-a rezolvat o problem vitală pentru ţară, Moldova trecând în lumea ţărilor civilzate. O analiză mai detaliată şi obiectivă a cheltuielilor în domeniul de referinţă demonstrează că cea mai mare parte din acest miliard au fost aruncate în vânt.

Câteva exemple grăitoare. Conform datelor oferite săptămânalului CUVÂNTUL de vicepreşedintele Consiliului de administrare al SA ”Moldovagaz” Iacob Cazacu, din cele 1773 km de reţele de distribuire a gazelor, existente în regiunea Orhei (raioanele Orhei, Rezina, Şoldăneşti, Teleneşti), 817 km au fost construite anume în perioada 2000-2009, inclusiv 254 km de reţele de presiune înaltă, celelalte 563 de km fiind de presiune medie şi joasă.

Trăgând gazoductele până la marginea localităţilor, autorităţile şi-au considerat misiunea făcută. De exemplu, conform rapoartelor oficiale ale autorităţilor, în regiunea Orhei din cele 203 localităţi, 104 déjà sunt aprovizionate cu gaze naturale. În realitate, după cum a confirmat şi vicepreşedintele Consiliului de administrare al SA”Moldovagaz”, Iacob Cazacu, doar 4 localităţi sunt conectate integral la aceste reţele, iar în 12 localităţi – aproximativ 50 la sută din gospodării şi unităţile economice au acces la gaze naturale. În restul localităţilor, de regulă, gaze naturale folosesc doar unele instituţii social-culturale şi câteva gospodării situate în vecinătate cu aceste instituţii.

Şi satul Ciorna din raionul Rezina în statisticile oficiale se consideră “gazificat”. Prin anul 2007, la insistenţa populaţiei şi a administraţiei publice locale, compania Lafarge Ciment (Moldova) SA, situată pe moşia acestei localităţi, a donat comunităţii 1 mln de lei pentru aprovizionarea locuitorilor cu gaze naturale. Banii au fost transferaţi pe contul asociaţiei cetăţenilor din s. Ciorna care urma să se ocupe de realizarea proiectului. La indicaţia liderului acestei asociaţii, un activist local al PCRM, care mai era şi consilier raional, fără concurs şi documente motivante, milionul a fost transferat unei întreprinderi de construcţii din Rezina, care “s-a achitat” cu o factură pe suma dată…peste aproximativ un an de la data primirii banilor. Gazoductul de presiune medie a fost construit. Un expert solicitat de CUVÂNTUL, analizând proiectul, devizul de cheltuieli şi gazoductul construit, a estimat lucrările la maxim 700 mii de lei. Cel mai important însă este faptul că până astăzi magistrala aşa şi nu se exploatează. Surse de la filiala Rezina a SRL “Orhei-Gaz” ne-au confirmat că în regiunea acestei magistrale din s. Ciorna nu există nici un consumator de gaze naturale.

În ultimii ani, după ce preţul la gaze s-a majorat de câteva ori, destul de mari fiind şi cheltuielile pentru proiectarea şi construireaa reţelelor de distribuţie, interesul faţă de combustibilul albastru a scăzut considerabil. De exemplu, în anul 2010, conform datelor SA”Moldovagaz”, volumul gazelor utilizate în regiunea Orhei s-a redus comparativ cu anul 2005 de trei ori. În prima jumătate a anului 2012, livrările de gaze naturale pe teritoriul Republicii Moldova, fără regiunea transnistreană, s-au redus cu 5,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, arată un raport al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE). În această perioadă agenţii economici au redus consumul de gaze naturale cu 17, 2%, iar consumatorii casnici – cu 6,1%. În acelaşi timp, în expresie valorică, cheltuielile pentru gaze în ansamblu pe republică s-au majorat, potrivit datelor ANRE, cu 21 la sută. La sate, tot mai mulţi gospodari cu acces la gazoducte preferă să utilizeze gazele naturale doar pentru prepararea bucatelor. Pentru încălzire oamenii folosesc cărbunele, lemnele sau alt combustibil pentru că gazele au devenit un lux nepermis. De fapt, această situaţie este specifică nu doar pentru gospodăriile particulare. Compania ”Lafarge Ciment” SA, unul dintre cei mai mari consumatori de combustibil din Moldova, de câţiva ani nu mai utilizează în calitate de combustibil gazele naturale, preferând cărbunele. De la un timp şi multe instituţii publice, în care în ultimii ani au fost instalate sisteme termice pe baza de gaz cu bani din buget, astăzi trec la combustibili alternativi pe bază de biomasă, suportându-se din nou cheltuieli mari, întrucât nu mai pot face față tarifelor. Astfel, sutele de kilometri de gazoducte de tensiune înaltă, îngropate de autorităţi în pământ mai mult pentru a-şi promova propriile interese, riscă să se transfrome într-un capital mort, de la care ţara şi consumatorii nu au avut şi nici nu vor avea folos.

Investitori fără drepturi asupra averii

Din totalul de reţele, 673 de km (circa 30%) sunt proprietatea SA”Moldovagaz”, 615 km – au fost construite pe resursele autorităţilor publice locale, 409 km – pe banii populaţiei, iar 77 km – pe mijloacele agenţilor economici. În afară de SA”Moldovagaz”, alți investitori în aceste proprietăţi nu au oficial nici un drept patrimonial asupra lor.

Mai multe întreprinderi din raionul Rezina care s-au conectat la gazoductele centrale în baza unor proiecte şi reţele finanţate din sursele proprii, la începutul deceniului trecut au primit recomandări de la Guvern să transmită gratuit gazoductele la balanţa SA “Moldovagaz”, pentru “a nu complica” exploatarea acestora. Conducătorii întreprinderilor au fost de altă părere: SA”Moldovagaz” poate doar să procure aceste reţele sau să elibereze întreprinderilor acţiuni de sumele respective. Mai departe de acest schimb de propuneri lucrurile nu au mers.

În 2008 Guvernul a adoptat o hotărâre în conformitate cu care în ţară urma să fie efectuată inventarierea reţelelor de gaze, construite integral sau parţial cu surse din bugetul de stat şi bugetele locale, dar şi a celor cu proprietate „neindentificată”. Ulterior, trebuiau evaluate costurile acestor reţele şi elaborat un mechanism de legiferare a drepturlui de proprietate al cetăţenilor asupra gazoductelor. Toate aceste intenţii însă au rămas doar pe hârtie. Astfel, potrivit unor estimări ale experţilor IDIS “Viitorul”, agenţii economici şi persoanele fizice care au investit propriile resurse în gazoducte, în afară de preţul gazelor, mai achită anual SA”Moldovagaz”, pentru transportarea combustibilului prin aceste gazoducte circa 30 de milioane de lei (!?). Şi dacă agenţii economici şi autorităţile publice, dispunând de documente care confirmă drepturile lor asupra reţelelor, mai pot spera că vor putea până la urmă să-şi înregistreze drepturile asupra acestor imobile, apoi persoanele fizice nu prea au asemenea şanse. Pentru că o mare parte din cetăţeni, deşi au plătit bani grei pentru construcţia reţeleleor de gaze de presiune medie şi joasă, nu au primit la mână documente doveditoare, iar unii le-au primit, însă nu au ştiut că trebuie să le păstreze. Astfel, în cazul privatizării reţelelor, nu ar putea demonstra contribuţia lor.

P.S: Potrivit unor medii naţionale şi internaţionale, Comisia Europeană a iniţiat “o investigaţie asupra Concernului rus ”Gazprom” din cauza presupunerilor că acesta ar fi încălcat regulamentele antimonopol, blocând posibilităţile de diversificare a surselor de aprovizionare cu gaze în Europa Centrală şi de Est. După cum scrie ”Ziarul de Gardă” de la Chişinău, Comisia Europeană “este îngrijorată de faptul că ”Gazprom” ar putea abuza de poziţia sa dominantă pe piaţa livrării de gaze în statele membre din Europa Centrală şi de Est şi verifică «trei practici suspecte de încălcare a liberei competiţii în Europa de Sud-Est, care pot duce la ridicarea preţurilor şi reducerea securităţii energetice, lucruri ce pot dăuna consumatorilor UE». Administraţia “Gazprom”-ului nu a comentat deocamdată aceste intenţii, dar şi-a estimat veniturile anului 2012 din livrarea de gaze către statele europene până la 61 de miliarde de dolari, cu 4 miliarde mai mult ca în anul trecut, menţionează ”Ziarul de Gardă”.

Apropo, “Gazprom” deţine 50+1 acţiuni în compania “Moldovagaz” de la Chişinău. Organele de administrare ale SA ”Moldovagaz” sunt formate în majoritate din reprezentanţi ai ”Gazprom”-ului.

Investigaţia a fost realizată în cadrul Campaniei „Toleranţă zero corupţiei! Fii activ şi pune corupţia la zid!”, desfăşurată de Centrul de Investigaţii Jurnalistice cu suportul Programului Bună Guvernare al Fundaţiei Soros Moldova. Instituţia finanţatoare nu influenţează în nici un fel subiectul şi conţinutul investigaţiilor publicate.