Economic

MILIOANELE SINDICATELOR IV

Sanatoriile moldovenești din Ucraina încă nerecunoscute

Cele mai multe sanatorii și baze de odihnă și întremare de pe litoralul ucrainesc al Mării Negre gestionate cândva de Sindicate se află în stațiunea Sergheevca din regiunea Odesa. Stațiunea a fost construită în proporție de 80 la sută cu investiții ale întreprinderilor și cu mâinile muncitorilor din Moldova.

Piața basarabeană
Piața basarabeană

Astăzi Sergheevca arată ca după război. Zeci de construcții nefinalizate au încremenit în pesajul pustiit al stațiunii. Clădirile celor câteva sanatorii înșirate pe litoral și blocurile de locuit înnegrite de vreme îți readuc în memorie perioada sovietică. Denumirile sanatoriilor: “Patria”, “Plai”, “Serghei Lazo” “Speranța”, “Orizont” sau cafeneaua “Trandafir” scrise cu litere chirilice pe frontispiciul clădirilor amintesc de timpurile de odinioară când orășelul era populat aproape anul împrejur de moldovenii veniți la odihnă și întremare. Până și bazarul din Sergheevca mai păstrează denumirea de Besarabschii rânoc.

Sanatoriul „Serghei Lazo”

Cele mai mari sanatorii din Sergheevca au fost gestionate de Sindicate și după destrămarea Uniunii Sovietice. 7 sanatorii și complexe turistice au fost încluse în Holdingului “Moldsindbalneotur” printro decizie a FNSM în anul 1992. Autoritățile ucrainene însă nu au recunoscut dreptul sindicatelor moldovenești asupra  lor, astfel că statutul juridic al acestor proprietăți continuă să fie încert. Dacă autoritățile statale, care au creat mai multe comisii guvernamentale pentru negocieri cu Ucraina, au reușit să obțină recunoașterea unor obiective, în cazul proprietăților sindicatelor, lucrurile bat pasul pe loc. “Fondul proprietăți de stat al Ucrainei nu recunoaște dreptul nostru de proprietate, argumentând că tot ce a fost pe teritoriul URSS, chiar dacă a aparținut cândva din punct de vedere al surselor investite republicilor unionale, acest patrimoniu se consideră al Ucrainei”, spune vicepreședintele Confederației naționale a Sindicatelor, Mihail Hâncu. „Din  1992 și până acum su

ntem în procese de judecată cu partea ucraineană”, precizează el. Totuși unii foști lideri sindicali susțin că Sindicatele nu au făcut suficiente eforturi pentru a legaliza sanatoriile de pe litoralul ucrainesc. „Sindicatele nu au vrut să meargă împreună cu reprezentanții Guvernului la negocieri și astfel proprietățile ar fi fost recunoscute mai ușor. Ei nu au mers pentru că nu puteau dovedi că acestea aparțineau Sindicatelor, pentru că majoritatea lor au fost construite  din fonduri publice, alocări de la diferite întreprinderi, ministere, colective de muncă și nicidecum din cotizații sindicale”, susține Vasile Goțonoagă, care până acum doi ani a exercitat funcția de inginer-șef al Holdingului „Moldsindbalneotur”. 

Sanatoriul „Patria”

Moldova ne-a trădat și ne-a vândut”, spune un fost conducător al unui sanatoriu din Sergheevca. Deși au refuzat să facă declarații oficiale, unii medici ne-au spus că Moldova a vândut unele sanatorii și a lăsat de izbeliște colectivele. Oamenii care s-au stabilit cu traiul acolo pe timpul când stațiunea înflorea și activa practic anul împrejur, acum, că au familii, nu mai pot reveni în Moldova. Unii au rămas  fără locuri de muncă, pentru că sanatoriile funcționează doar câteva luni pe an – din mai până în octombrie, în cel mai bun caz. Iar Sergheevca nu oferă alte posibilități de angajare.

SRL – uri 50 la 50 și cedări unilaterale

La sfărșitul anilor 90, liderii Confederației Sindicatelor au considerat că soluția pentru patrimoniul moldovenesc din țara vecină ar fi crearea întreprinderilor mixte moldo-ucrainene cu un capital de 50 la 50. Aceste mișcări însă nu au făcut decât să dea apă la moara părții ucrainești, care și-a sporit activele prin metode nu întotdeauna legale și, practic, a preluat gestionarea sanatoriilor.

Dacă în cazul sanatoriilor și bazelor de odihnă, se mai duc uneori tratative, construcțiile nefinalizate au fost trecute, printro hotărâre din 27 octombrie 1999 a Cabinetului de  Ministri al Ucrainei, în proprietatea autorităților locale pe teritoriul cărora se aflau. La Sergheevca, Sindicatele aveau printre construcțiile nefinalizate o policlinică, o casă de cultură, o bază de depozitare care urma să deservească toate obiectivele sindicatelor din regiune și un bloc de locuit cu 63 de apartamente. Toate construite în proporție de 50-70 la sută.

În august 2000, administrația locală din Sergheevca a trecut în proprietatea sa și obiectivele care funcționau: sanatoriile “Patria”, “Serghei Lazo”, “Plai”, “Speranța”, “Orizont”,  “Zolotaia Niva” și complexul hotelier “Iujnii”. Aceasta le-a permis să dea în arendă majoritatea sanatorilor,  iar o parte din imobile -  să le vândă chiar. Oleg Budza afirmă că hotărârea arbitrară a administrației locale Sergheevca a fost anulată, iar darea în arendă a sanatoriilor moldovenești s-a făcut cu procură de la CNSM. La fața locului lucrurile însă arată altfel. Sanatoriile moldovenești sunt date în arendă unor firme de către administrația locală, majoritatea până în 2014 și în niciun document nu este menționată CNSM. Sanatoriul “Patria”, de exemplu, evaluat în 2007 de către o companie de audit locală la suma de 3,4 mln dolari, este dat în arendă din 2004 pe un termen de 10 ani Companiei ucrainești “Pivdeni-curort-service” (Document), la fel ca și sanatoriul “Orizont”.

„Speranța” a spulberat și ultimele speranțe

Sanatoriului pentru copii „Speranța”

O încercare nereușită a Sindicatelor de a vinde câte ceva din proprietățile de pe litoral a fost în cazul Sanatoriului pentru copii „Speranța”, construit în 1986, cu o capacitate de 300 de locuri. Renumit pentru baza de tratament și întremare pe care o avea, sanatoriul activa fără întreruprere și, după cum spun medicii care au lucrat acolo, era profitabil. Acum câțiva ani, Sindicatele au decis să-l vândă. Colectivul s-a destrămat. Tranzacția însă nu a mers, întrucât procurorii ucraineni au solicitat rezilierea contractului. Președintele CNSM, Oleg Budza,spune că, de fapt s-a vândut întreprinderea care gestiona sanatoriul, adică SRL-ul „Speranța” sau, mai bine zis, cota parte de 75 la sută pe care o aveau Sindicatele, care era de 11 mii de grivne (17 mii de lei). „A venit procuratura din Ucraina și ne-a întrebat – cum ați vândut patrimoniul, de exemplu, „Speranța”. Dar nu s-a vândut patrimoniul. Era SRL 75 la 25. Și noi am vrut măcar cât de cât să scoatem problema aceasta, am vândut 75 de procente pentru o sumă destul de bună, care urma să fie achitată Moldovei. Ei nu au achitat. Noi am reziliat contracul și acum practic stă pe linia zero, nici nu e vândut, nici...” ne-a declarat Oleg Budza. (foto ). Vândut sau nu, sanatoriul „Speranța” nici nu mai figurează acum printre obiectivele pentru care mai luptă acum Sindicatele. Între timp autoritățile din Ucraina au mai vândut și din proprietățile care aparțineau sanatoriilor, între care 5 blocuri cu câte 2 nivele ale sanatoriului „Zolotaia Niva” și 11 blocuri a câte 2 și 3 nivele din kampingul „Iujnii”.

În litigii și în paragină

Hotel „Iujnaia”

Clădirea hotelului cu 16 etaje „Iujnaia” a fost gajată și ulterior pierdută pentru datoriile Consiliului local la energie electrică. Sindicatele, care nu prea au depus efort să păstreze hotelul, au angajat o firmă ucraineană care să-l revendice în instanță. Procesul durează mai mult de șase ani și nu se vede capătul, iar clădirera, aflată în litigiu, stă pustie și împărăginită. Prejudiciul cauzat Holdingului “Moldsindbalneotur” ca urmare a tranzacțiilor făcute unilateral de partea ucraineană a fost estimat la 5,7 mln de grivne (14 mln de lei), se remarcă întro notă informativă a holdingului trimisă în 2003 Departamentului Privatizării al R.Moldova. (Document). 

Cine și cum a investit

 

Sanatoriu, „Zolotaia Niva”

Dovadă a faptului că sanatoriile și bazele de odihnă moldovenești din stațiunea Sergheevca au fost ridicate cu investițiii din Moldova servesc mai multe documente, care arată lista instituțiilor și contribuțiile  în bani. De exemplu, cel mai mare sanatoriu, „Zolotaia Niva”, construit în anii 1965-1972,  cu o capacitate de 510 locuri, având săli de tratament și agrement, bazin, cinematograf,  a  fost ridicat din contribuțiile a 120 de întreprinderi, ministere, colective de muncă din fosta republică moldovenească. Printre acestea se numără  Uzina de pompe “Moldhidromașina”, Uzina de fizică aplicată a AșM,  Uniunea Compozitorilor din Moldova, Fabrica “Zorile”, “Moldova film”, Uzina “Signal”, Uzina de tractoare, Combinatul de panificatie din Bălți,  Fabrica de covoare din Orhei, combinatele de carne din Bender și Chișnău, sovvhozurile  “Călarași”și  “Prutul sovietic” din Vulcănești, Combinatul de vinuri si coniacuri din Bălți, Fabrica “Ionel” și altele. (Document).

La Sanatoriul pentru copii “Speranța” investițiile au venit de la Societatea orbilor din Moldova, “Moldglavenergo”, “Agromașina”, “Chișinău electromaș”, ministerele Finanțelor, Învățământului, Economiei, Uzina  “Etalon”, Combinatul de Tutun din Chișinău, Combinatul de blănuri din Bălți, Televiziunea de Stat, Concernul “Moldova film” - în total 31 de instituții și întreprinderi. (Document)

Sanatoriul “Orizont” -  o clădire impunătoare cu 9 etaje, construit după un proiect individual al Institutului “Ukrkurortproiekt” în anii 1986-1991, are o capacitate de 500 de locuri. În costrucția sanatoriului au investit 44 de întreprinderi și instituții, între care Camera de Comerț și Industrie, Societatea Surzilor, Fabrica de Tricotaje din Bălți, ministerele Economiei, Finanțelor, Construcției localtive, Fondul Teatral, Fabrica de încălțăminte “Floare” din Bender, Uzina metalurgică de la Râbnița, Asociația pescarilor “Prut” și altele.

Contracte tot mai puține din Moldova

Stațiunile balneare de pe malul Mării Negre din Sergheevka funcționează la capacități reduse. Din an în an este tot mai greu să obținem contracte din Moldova, spune Sergiu Movilă, medicul șef al sanatoriului „Serghei Lazo” din Sergheevca: „Participăm la concursurile organizate de Casa Națională de Asigurări Sociale de la Chișinău, însă foile sunt mai scumpe pentru că în Ucraina se plătește și TVA. Cele mai multe contracte vin din Ucraina și Belarusi”, spune Sergiu Movilă.   
Totuși, moldovenii dau preferință stațiunilor din Ucraina mai mult din tradiție, dar și pentru că sunt destinații relativ ieftine și pe potriva veniturilor majorității salariaților. Cei mai mulți moldoveni, pe care i-am întâlnit la stațiunile din Sergheevca, au ajuns acolo pe cont propriu.

La Sergheevca, din tradiție

Lilia Istrati
Lilia Istrati
Soții Grigore și Eudochia Spoială

Lilia Istrati din Criuleni, deși a lucrat 30 de ani, acum, când are nevoie,  nu a putut obține un bilet de tratament finanțat parțial de sindicate. La Sergheevca a ajuns  împreună cu soțul pentru 10 zile să-și întremeze sănătatea, gratie celor doi feciori care le-au plătit biletele de tratament. „Trebuie să stai la rând cel puțin trei ani. Daca ai lucrat 35 de ani și ai stagiu de muncă ți se dă o foaie de odihnă, dacă ai mai puțin, nu ți se dă deloc. Feciorii au văzut că nu-i chip și ne-au plătit ei biletele. Noi nu avem posibilitate, eu am o pensie de 535 lei, iar soțul – de 800 de lei”. 

Nici salariaților nu le vine mai ușor când ajung să aibă nevoie de refacerea sănătății, șubrezită, de cele mai multe ori, la locul de muncă. Soții Grigore și Eudochia Spoială din Nisporeni, pe care i-am întâlnit la aceeași stațiune balneară, adună banii și, odată în patru ani, vin la tratament. Deși cunosc prea bine că ar avea dreptul să obțină bilete de tratament de la locul de muncă,  ei nu pun nicio speranță în ceea ce li se cuvine:  „Acum, când avem nevoie mai tare de tratament, nu putem obține foi la sanatorii. Plătim lunar cotizația la sindicate, și ne așteptăm măcar o dată la trei nai să primim vreo foaie de tratament. Dar din păcate, nimic. Strângem și noi bănuț cu bănuț măcar să ne tratăm măcar puțin”, povestesc soții Spoială.

Proprietățile Moldovei în Ucraina

Republica Moldova revendică dreptul asupra a peste 150 de obiective, în particular sanatorii, case de odihnă, complexe hoteliere, fabrici de vinuri, alte proprietăți, amplasate pe teritoriul ucrainean încă în perioada sovietică, între care și cele șapte sanatorii ale Sindicatelor. Până acum Ucraina a recunoscut dreptul de proprietate al Moldovei asupra a 47 de obiective. Totuși negocierile privind reglementarea raporturilor de proprietate au intrat în impas în 2006. Discuțiile au fost reluate în mai 2011, însă tărăgănarea ratificării protocolului între guvernele celor două țări privind modificarea Acordului interguvernamental cu privire la recunoașterea reciprocă a drepturilor și reglementarea raporturilor de proprietate, semnat la 1 februarie 2010, împiedică avansarea negocierilor. La 29 iulie Parlamentul Moldovei a ratificat acest document. Urmează să-l artifice și Rada Ucrainei. Oficialii moldoveni își pun speranța că intrarea în vigoare a Protocolului va crea premize pentru recunoașterea de către Ucraina a obiectivelor, proprietate a Republicii Moldova.  Acordul interguvernamental a fost semnat la 11 august 1994, însă a fost ratificat de Rada Supremă abia în iunie 2001. Autoritățile se arată optimiste și cred că există premise reale pentru reluarea negocierilor. Aceeași stare de spirit domnea și acum doi ani, dar lucrurile s-au schimbat prea puțin de atunci.

Investigația a fost realizată cu suportul financiar al Asociației Jurnaliștilor de Investigație din Danemarca FUJ/SCOOP. 

Documente:

  1. Documente  care arată că proprietatea sindicală s-a format din bani publici, ai colectivelor de muncă și mai puțin din contribuții sindicale Imagine I Imagine II
  2. Cine și cu cat a contribuit la constructia sanatoriului Serghei Lazo   Imagine I
  3. Contractul de arendă a sanatoriului “Patria”    Imagine I    Imagine II  Imagine III

Materialele de pe platforma www.investigatii.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice.

Comentarii