Economic

Moldova vândută pe bucățele concernului rus «Gazprom» (I)

venturesafrica.com

Ani la rând Concernul rus «Gazprom» a îngenunchiat Moldova, pretinzând plăți enorme pentru gazele livrate. Poftele gigantului monopolist au crescut din an în an, nu fără a fi alimentate de către funcționari importanți care s-au perindat la cârma Puterii de la Chișinău. Cetățeanul de rând, care și-a plătit conștincios facturile pentru consumul de gaze, a fost cel de pe spatele căruia s-au jupit câte șapte piei. Organele și instituțiile de drept plătite din banii publici să vegheze respectarea legislației în stat și să-i tragă la răspundere pe cei care prejudiciază bugetul public au trecut cu vederea numeroasele scheme de delapidare de bani utilizate în hățișul greu de pătruns al sistemului de gazificare și aprovizionare cu gaze.

Ce am avut și ce am pierdut?

După declararea independeței, Republica Moldova a moștenit o rețea dezvoltată de gazoducte magistrale și de distribuție a gazelor naturale. La finele anului 1990, Moldova avea, conform statisticilor oficiale,o rețea de 2548 km de gazoducte interne de distribuție și transport a gazelor. La acel moment, peste 20 la sută din populație era racordată la sistemul de gazificare. Concomitent, teritoriul Moldovei era traversat de două sisteme de gazoducte magistrale, cu o lungime de 580,8 km. În 1992, după izbucnirea conflictului militar, în stânga Nistrului s-a instaurat un regim secesionist nerecunoscut pe plan internațional, care a preluat abuziv controlul și asupra unei părți importante din gazoductele magistrale. Averea moștenită de la URSS a fost ulterior suplimentată cu 1500 de km, astfel încât prin anii 1994 -1995 rețeaua de gazoducte interne de presiune joasă, medie și înaltă avea o lungime de peste 4100 de km.

De la bun început, gestionarea patrimoniului din sistemul de gazoducte s-a făcut cu grave derogări de la legislație. Încet, încet, prin diferite scheme și tertipuri, sistemul de distribuție și transport al gazelor a fost, mai întâi diminuat ca valoare, iar mai apoi dăruit, chipurile în contul datoriilor, de altfel, crescute artificial de funcționarii avizi de pricopseală ușoară, gigantului monopolist în fuznizarea gazelor naturale Compania rusă «Gazprom». Prejudiciul adus atât statului, cât și cetățeanului în procesul de privazare a complexului de gaze din Republica Moldova este estimat de către experți independeți la câteva zeci de miliarde de dolari.

Punctul de început al înstrăinării sistemului de transport și distribuție al gazelor poate fi considerată perioada 1994-1995, când autoritățile s-au dovedit a fi incapabile să gestioneze sistemului de distribuție a gazelor. Premierul de atunci Andrei Sangheli declara, bunăoară, că Moldova nu dispune de specialiști care să asigure întreținerea și securitatea rețelelor magistrale de transport al gazelor, deaceea ar fi bine ca acestea să treacă în gestiunea «Gazprom»-ului.

Acorduri și hotărâri ilegale

La 18 mai 1994, prin decret prezidențial, este creat Concernul de Stat „Moldova-Gaz”, în componența căruia au fost incluse inițial 51 de întreprinderi de distribuție a gazelor. Ulterior, Curtea de Conturi avea să constate că „fondarea concernului, cât și principiile de includere și ieșire a întreprinderilor din componența acestuia contravin prevederilor Legii cu privire la antreprenoriat și întreprinderi”. Nimeni însă nu a fost tras la răspundere pentru aceste grave încălcări ale legislației. Transformările care au urmat au prejudiciat și mai tare interesele țării. În septembrie același an, Întreprinderea Republicană Gazoducte Magistrale «Moldovatransgaz», după ce reduce fictiv, cu peste 3,5 milioane de dolari, valoarea patrimoniului de gazoducte magistrale aflate în gestiunea sa, potrivit unui studiu făcut public recent al IDIS «Viitorul», vine cu propunerea de a înstrăina acest patrimoniu. Aceasta în condițiile în care doar Ministerul Privatizării și Administrării Proprietății de Stat era în drept să înstrăineze propietate statului, cu atât mai mult că era vorba de un agent economic din străinătate.

Cadouri de miliarde rușilor

Astfel, la 20 septembrie, ministerul de resort și întreprinderea «Moldovatransgaz» semnează în numele Republicii Moldova, în mod ilegal, pentru că nu erau împuiterniciți să o facă, un acord de înființare a unei întreprinderi cu capital mixt moldo-rus, care își asuma dreptul de a asigura R.Moldova cu gaze naturale și gestiona tranzitul de gaze prin acest teritoriu. La 7 octombrie același an, Guvernul aprobă Hotărârea nr.749, potrivit căreia Gazprom urma să dețină în întreprinderea care urma să fie creată o cotă de numai puțin de 51 la sută din capitalul statutar.

Peste un an, conform Hotărârii Parlamentului nr.611-XIII din 27.10.95 „Cu privire la proiectul individual de privatizare și reorganizare a întreprinderilor Concernului „Moldova-Gaz”, este creată societatea pe acțiuni mixtă moldo-rusă de tip închis „Gazsnabtranzit”, în componența căreia este inclusă întreprinderea „Moldovatransgaz”. În felul acesta, Gazprom-ului i se dăruiește la propriu și la figurat peste 50 la sută din proprietatea asupra sistemului de gazoducte magistrale ale R.Moldova și dreptul de a decide unilateral asupra tarifelor de tranzit a gazelor prin teritoriul țării. Însă dacă contribuția părții moldovenești urma să fie depusă sub formă fizică de gazoducte magistrale, apoi contribuția concernului rus este formată din «contul datorilor R.Moldova pentru gazul furnizat consumatorilor în anii 1993-1994». La începutul anului 1994 datoria Moldovei către Gazprom era de 22,2 milioane de dolari, inclusiv 14, 3 milioane de dolari reveneau părții transnsitrene. Experții IDIS Viitorul afirmă că datoria pentru consumul de gaze nu constituia nici 30 la sută chiar din valoare redusă de 9 ori a unei părți din gazoductele magistralei din partea dreaptă a Nistrului(!). Iar cu ritmul de acumulare a datoriilor R.Moldova față de Gazprom existente la acel moment, trebuia să se mai scurgă mulți ani până se ajungea la un nivel comparabil chiar și cu valoarea subestimată a activelor «Moldovatransgaz». Prin urmare, potrivit experților IDIS Viitorul, «R.Moldova a făcut pentru Gazprom o reducere de preț de 89% la vânzarea unei părți a gazoductelor magistrale».

Mai mult, la fondarea întreprinderii moldo-ruse «Gazsnabtranzit» participă și întreprinderea neînregistrată în Moldova «Tiraspoltransgaz» adimistrată de regimul secesionist de la Tiraspol. Aceasta din urmă participă cu «o parte a patrimoniului malului drept al Nistrului» (!), escrocheria fiind trecută cu vederea de către autoritățile de la Chișinău. În urma acestor tranzacții direcției regionale „Tiraspoltransgaz” i se transmite în proprietate un patrimoniu în sumă de 104 mln dolaru SUA.

O parte din costul fondurilor fixe ale întrerpinderii „Moldovatransgaz” în valoare de 40 mln 560 mii dolari SUA, conform Hotărârii Guvernului nr. 302 din 12.05.1995 (Hotărâre ilegală, deoarece nu a fost publicată, n.a.) și în baza unui „Aviz” fără număr și dată au fost transmise în fondul statutar al „Gazsbantranzit”, drept cotă-parte a SAR”Gazprom”, actul de primire-predare fiind tăinuit chiar și de colaboratorii Curții de Conturi. Potrivit acestora, estimarea patrimoniului transmis s-a făcut contrar Legii privind investițiile străine și în detrimentul intereselor R. Moldova. Mai mult, la momentul calculării capitalului social al SA „Gazsnabtarnzit”, 276,8 km de gazoducte n-au fost reflectate în lista de estimare a mijloacelor fixe ale Î.S.”Moldovatransgaz” și n-au fost luate în calcul, aducându-se prejudicii grave bugetului de stat.

Pofte tot mai mari

Însă, cu toate pocloanele făcute « Gazprom »-ului de către demnitarii de la Chișinău, politica de livrare a gazelor față de Modova se înăsprește dur în raport cu celelate state ex-sovietice, iar penalitățile pentru fiecare zi de întârziere a plății ajung să fie de 12-17 ori mai mari decât cele impuse altor state. În felul acesta, numai pe parcursul anului 1994, datoria pentru consumul de gaze a Moldovei crește de la 22,2 milioande de dolari la tocmai 331,6 milioane dolari, inclusiv penalitățile de 140 mln de dolari. Mai mult, starea de lucruri este înrăutățită intenționat de factori de decizie de la Chișinău. Altfel cum să înțelegem faptul că în anul 1994 consumatorii de gaze ar fi achitat doar 1% din costul facturilor (!). Suma penalităților, potrivit experților, este umflată artificial de 15 ori. Experții IDIS Viitorul au estimat că aceasta a însemnat sustragerea din buzunarul fiecărui cetățean de pe ambele maluri ale Nistrului a câte 97 de dolari numai în anul 1994. Dacă condițile în care Gazpromului i s-a permis achiziționarea unui patruimoniu important ar fi fost accesibile tuturor cetățenilor, fiecare familie formată din patru persoane, cu leafă de profesor, timp de jumătate de an ar fi putut privatiza un apartament în Chișinău.

Urmărind situația în complexul de gaze din R.Moldova și informațiile difuzate de mass- media oficiale, ajungi la concluzia că de la 1992 încoace autoritățile republicane au avut o grijă deosebită față de întreprinderile din domeniu. Rapoartele Curții de Conturi, opiniile unor experți și specialiști care au activat în ramura dată explică această „grijă” foarte simplu: guvernanții și cei implicați în privatizarea complexului de gaze au procedat la o mulțime de modificări, reorganizări a întreprinderilor din domeniu pentru ca pe de o parte să-și satisfacă cât mai mult interesele personale și de grup, sfidând cu bună știință legislația în vigoare, iar pe de altă parte – să tăinuiască abuzurile și fărădelegile comise.

Un exemplu elocvent este reorganizarea din 1998, aprobată de Parlament, a Concernului de Stat „Moldova-Gaz” în societate pe acțiuni. Astfel, prin comasarea concernului cu întreprinderea mixtă moldo-rusă ”Aprogaztranzit” ( noua denumire a SA”Gazsnabtarnzit) a fost constituită SA”Moldova-Gaz” cu capitalul social în valoare de 290,6 mln dolari SUA, inclusiv 78,1 mln USD, proprietate amplasată pe teritoriul Transnistriei. 50 procente plus 1 acțiune au revenit SAR”Gazprom”, 35,53 procente – Republicii Moldova, 13,44 – Transnistriei și 1,23 procente – acționarilor persoane fizice. În Hotărârea nr.1068 din 21.10.98 se menționa că valoarea patrimoniului complexului de gaze este preliminară, Departamentul Privatizării și Administrării Proprietății de Stat urmând să efectueze, în 1999, prin intermediul unei organizații internaționale de audit, reevaluarea lui și rectificarea capitalului social, dar și a cotelor-părți ale fondatorilor și a datoriilor către furnizorii de gaze. Reevaluarea așa și nu s-a mai făcut. Potrivit condițiilor contractului de fondare a SA”Moldova-Gaz”, ”Gazprom” urma să stingă o parte din datoriile Moldovei pentru gazele consumate echivalentă cu valoarea cotei-părți de 50 la sută din complexul de gaze al republicii. Asta însă nu s-a întâmplat.

Direcția luată în 1994 a continuat și în anii următori. Prin diverse metode se acumulau datorii artificiale, ca mai apoi aceste datorii să fie convertite în diverse forme de propietate asupra patrimoniului Republicii Moldova.

Vinovați doar pe hârtie

Abia în anul 2000, o comisie parlamentară specială, condusă de deputatul Vladimir Ciobanu, examinează situația creată în sectorul electroenergetic și în domeniul livrării de gaze naturale. În urma audierii raportului Comisiei, Parlamentul constată că „au fost admise delapidări în masă în domeniul livrării de gaze naturale, subestimat patrimoniul statului în procesul de privatizare”, iar politica de majorare nejustificată a tarifelor la gazele naturale a condus la o pauperizare și mai mare a populației. Mai mult, în urma reorganizării din 1998-99 a sectorului de distribuție a gazelor, datoriile R.Moldova nu s-au redus, iar concernul rus „Gazprom”nu a făcut nici un fel de investiții în sectorul dat, deși de facto a devenit stăpân al întregului sistem de aprovizionare cu gaze al R.Moldova. În Hotărârea luată după audierea raportului Comisiei, Parlamentul constată că prin acțiunuile întreprinse de mai mulți factori de decizie a fost subminată securitatea energetică a țării. Pentru prima dată în opt ani, de la tribuna Parlamentului, se spun instituții și nume concrete care se fac vinovate de situația creată. Acești sunt: Guvernele Andrei Sangheli, Ion Ciubuc, Ion Sturza și Dumitru Braghiș, Curtea de Conturi, la cârma căreia s-au succedat Ion Ciubuc și Vasile Cozma, Serviciul de Informații și Securitate condus de Tudor Botnaru și, respectiv, de Valeriu Pasat, precum și Procuratura Generală, la conducerea căreia s-au aflat în perioada respectivă Dumitru Postovan, Valeriu Catan și Mircea Iuga.

(Continuare în numărul următor)

Investigația a fost realizată cu sprijinul Asociației Jurnaliștilor din Danemarca FUJ/SCOOP

Materialele de pe platforma www.investigatii.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice.

Comentarii