Valeria Vițu

Maia Sandu, la RFI: ”Nu cred că justiția se poate face la TV”

”Nu cred că justiția se poate face la televizor. Îmi doresc să avem procuratura și o justiție care investighează cazurile foarte clar și ne spun cine, de ce se face vinovat și stabilește cine și cum își ispășește pedeapsa”. Declarația a fost făcută într-un interviu pentru RFI de șefa Executivului de la Chișinău, Maia Sandu în contextul recentelor declarații ale fostului premier, Vlad Filat, aflat în detenție pentru trafic de influență și corupere pasivă. Filat declara recent la Protv că fostul lider democrat, Vlad Plahotniuc, dar și Ilan Șor, controversatul om de afaceri ar fi principalii beneficiari ai furtului miliardului, iar el nu ar fi fost implicat.

”Îmi doresc foarte mult ca banii să fie recuperați. Sunt bani furați de la cetățenii Republicii Moldova, bani pe care noi azi am fi putut să îi alocăm pentru reabilitare de școli, de grădinițe, de drumuri, pentru creșterea salariilor în sectorul public. Ne dorim  o procuratură și o justiție care să spună clar cine și de ce se face vinovat. Emisiunile televizate nu pot substitui justiția”, a declarat Maia Sandu.

Potrivit șefei Executivului de la Chișinău, ”aceste frustrări pe care le avem în raport cu faptul că nu s-a întâmplat nimic sunt raportate la guvernanții precedenți care au împiedicat orice investigație reală”.

”PG nu și-a făcut treaba timp de zeci de ani. Vrem să se înceapă cu dosarele de mare corupție și în următoarele săptămâni să aflăm lucruri concrete”

”Probabil că nu au fost interesați să se descopere adevărul. Provocarea noastră este să schimbăm managementul Procuraturii Generale, să ne asigurăm că acolo ajung oameni independenți, serioși, responsabili, care în scurt timp să poată să avanseze cel puțin pe dosarele de mare corupție. Vor fi foarte multe lucruri de examinat și analizat. În mare parte Procuratura nu și-a făcut treaba timp de zeci de ani. Acum va trebui să recupereze. Dar vrem să se înceapă cu dosarele de mare corupție și în următoarele săptămâni și luni să aflăm lucruri concrete și să vedem acțiuni concrete”, mai declară pentru RFI, premierul Maia Sandu.

Referindu-se la declarația guvernatorului BNM potrivit căreia nici un leu nu a fost recuperat până în prezent din cele trei bănci, implicate în frauda bancară, Maia Sandu a declarat că este „foarte grav”. ”E dramatic atunci când am avut o hoție în valoare de 12 procente din produsul intern brut și până astăzi instituțiile statului nu au recuperat nimic. E o dovadă foarte clară că nu s-a dorit să se recupereze aceste resurse”.

”Este important ca instituțiile responsabile să investigheze și să identifice proprietățile celor vizați în raportul Kroll și să le confiște în interesul statului”

Totodată, Maia Sandu susține că fosta guvernare a încercat să ascundă toate detaliile din raportul Kroll. ”În momentul în care noi am venit la putere a fost făcut public raportul pe care l-a obținut comisia parlamentară. Am mai văzut niște anexe care au fost făcute publice. Nu pot să spun dacă au fost autentice sau nu. Trebuie să se desfășoare o anchetă. În primul rând, trebuie să se clarifice dacă sunt autentice sau nu. În al doilea rând, trebuie să se înțeleagă cum s-a ajuns în situația în care doar procuratura deținea aceste informații. Cel mai grav este nu că documentul nu a fost făcut public, ci că atunci când compania Kroll a venit cu strategie de recuperare acum câțiva ani, care ar fi permis organelor statului să recupereze o bună parte din banii furați, strategia a fost ignorată. Nu a existat interes. Acum va fi mult mai greu de recuperat acești bani”.

”Fosta guvernare, implicată în frauda bancară”

”Între timp, banii au schimbat multe conturi și le va fi mult mai greu de găsit urma. Important este ca instituțiile responsabile ale statului să investigheze și să identifice proprietățile celor vizați în acest raport și să le confiște în interesul statului. Doar așa o să putem să recuperăm, să compensăm  banii care ne-au fost furați”, a mai declarat Maia Sandu.

”Am intuit, am suspectat, iar acum înțelegem de ce fosta guvernare nu își dorea să investigheze la modul practic. Acum avem tot mai multe dovezi. Fosta guvernare a fost implicată. Reprezentanții acestei guvernări au fost implicați. De aceea nu au avut niciun interes să descopere lucrurile. Noi trebuie să o luăm de la zero. Dar acest lucru trebuie să îl facă Procuratura. Trebuie să începem de reformarea Procuraturii”, conchide la RFI, Maia Sandu, premierul R.Moldova. 

Interviul a fost realizat de RFI România

Opiniile exprimate în rubrica de bloguri sunt asumate în totalitate de bloggeri şi nu reprezintă neapărat poziţia CIJM.

Toți bloggerii portalului